Skip to main content

Full text of "Nicolae Iorga - Istoria evreilor in terile noastre 1913"

See other formats


ANALELE A. R — TOM. XXXVI.— MEM. SECŢ. ISTORICE. 



NO. 7. 



ACADEMIA ROMÂNĂ 



ISTORIA EVREILOR 



IN 



TERILE NOASTRE 



DE 



N. IORGA 

MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE. 



EXTRAS DIN 

ANALELE ACADEMIEI ROMÂNE 

Seria II. — Tom. XXXVI. 

MEMORIILE SECŢIUNII ISTORICE. 



H 19 tK UI 



BUCUREŞTI 

LIBRĂRIILE SOCEC & Comp. şi C. SFETEA 

LE1PZIG VIENA 

OTTO HARRASSOWITZ. GEROLD & COMP. 

îgi 3. 35.912 



Preţul 40 bani. 



www.dacoromanica.ro 



•> 



Analele Societăţii Academice Ro m fui e. — Seria I: 

Tom. I—XI. — Sesiunile anilor 1807— 1878. 

Analele Academiei Române.— Seria U: 
Tom I—X. — Desbaterile şi memoriile Academiei în 1879—1888 
Indice alfabetic al volumelor din Anale pentru ,1878— 1888 . . , 
Tom. XI -XX.- Desbaterile şi memoriile Acaaemiei in 1888-1898. 
Indice alfabetic al volumelor din Anale pentru 1888—189» ....... a.^ 

Tom. XXI— Desbaterile Academiei în 1898— 9 • • • P-_ 

» XXI— Memoriile Secţiunii Istorice °_ 

XXII.— Desbaterile Academiei ni 1899— 1900 »■-_- 

XXII.— Memoriile Secţiunii Istorice 



XXIII- Desbaterile Academiei jn 1900—1901 



o 
XXIII — Memoriile Secţiunii Istorice 



XXIV— Desbaterile Academiei în 1901—2 6-_ 

» XXIV.— Memoriile Secţiunii Istorice *• 

» XXV.— Desbaterile Academiei în 1902-3 o,ou 

XXVI.— Desbaterile Academiei în 1903-4 &•— 

XXVI.— Memoriile Secţiunii Istorice £• 

XX VII.— Desbaterile Academiei în 1904—5 °- ^ 

» XXVII.— Memoriile Secţiunii Istorice *• 

XXVIII. -Desbaterile Academiei în 1905—0 &•_ 

XXVIII.— Memoriile Secţiunii Istorice °- 

XXIX— Desbaterile Academiei în 1900—7 »•_ 

» XXIX.— Memoriile Secţiunii Istorice °-^ 

» XXX.— Desbaterile Academiei în 1907—8- . • »• 

» XXX.- Memoriile i Istorice ••••'••■:••.•• .'.■' ' b ' 
Despre censura în Moldova. IV. Censura sub Grigone Ginea şi des- 
fiinţarea ei, de Radu Rosetii • • • ■ • • • • • • ■. l - 

Cetatea Neamţului dela podul Dâmboviţei in Muscel, de /. Puşcariu. -,20 
Notiţă despre monelele lui Petru Muşat, de Nicolae Docan ... 1.— 
Lupta între Drâculeşti şi Dăneşti, de A. D. Xenopol. ..... l — 

Contribu ţiuni la studiul cronicelor moldovene (Nicolae Oostin, 
Tuclosie Dubău, Vasile Dămian), de Const. Giurescu ..... —,40 

Inscripţiile dela Cetatea-Albă şi stăpânirea Moldovei asupra ei, 

de I. Bogdan ■ • • • • ' 

Documentul Răzenilor din 1484 şi organizarea armatei moldovene 

în sec. XV, de I. Bogdan • • *•' 

Indice alfabetic al volumelor din Anale pentru 1898—1908 

Tom. XXXI. — Desbaterile Academiei în 1908 -9 &■ 

, XXXI.— Memoriile Secţiunii Iston.cc . . -, . ■ • ■ • • ■ • •„.:,'■,' lu, 9n 
Patruzeci şi doi de ani de domnie a Regeiui Garol l, de D. Sturdza. -20 
Un proces de sacrilegiu la 1830 în Moldova, de Radu RosetU . . -,o0 

Letopiseţul lui Azarie, de /. Bogdan ■ • ••/•_,_- 1 > W 

Cum se căutau moşiile în Moldova la începutul veacului AIA. 
Condica de răfueală a Hatmanului Răducanu Roset cu vechilii 
lui pe anii 1798-1812, de Radu RosetU. . . . ■ - • ■ •■ ■ • • W 
Originile âsiro-chaldeene ale greutăţilor romane, de Mihail O. Suţ-n. —,& 
Arhiva senatorilor clin Chişinău şi ocupaţiunea ruseasca dala 
1806—1812. I. Cauzele răsboiului. începutul ocupaţiei, de Radu 

RosetU • - •, ... • 

Negru Vodă si epoca lui, de br. AL M. Marienescu •'• ; ; • ■ 
Criminalitatea în România, după ultimele pubhcaţium statistice, ^ 

de /. Tanoviceanu . . • • • • • • • • 

Arhiva senatorilor din Chişinău şi ocupaţia ruseasca dela 1°0°— Vili. 

II. Negoţierile diplomatice şi operaţiunile militare dela 1807— 18ia. 
Amănunte relative la ambele teri, do Radu Rosetii l,ţ>0 

Unionişti şi separatişti, de .4. D. Xenopol ■ ~> M 

» XXXII. — Desbaterile Academiei în 1909 — 1910 -»•— 

> XXXII. — Memoriile Secţiunii Istorice •*,••• • li - 

Ştiri despre veacul ai XVlII-lea în ţerile noastre după corespon- 
denţe diplomatice străine. I, 1700-1750, de N. lor ga . . . • • -,o0 

Arhiva senatorilor din Chişinău şi ocupaţia ruseasca dela 180b- Vili. 

III. Amănunte asupra Moldovei dela 1808 la 1812, de Radu 
Rose/ti ' 

— IV. Amănunte asupra Ţerii-Româneşti dela 1808 la 1812, de ^ ^ 

Radu RosetU ••■■.••." ; ' v " " , ' — 

Despre elementele cronologice în documentele romaneşti, ae a. 

Docan • •.■;•■• :„• ' / ■ 1,<î0 

Partidele politice în Revoluţia din 1848 in Principatele Romane, 

de A. D. Xenopol ; ■ • •• • • ■ • ~ < D0 

Studii privitoare la numismatica Ţerii-Romaneşti. I. Bibliogratie 

şi documente, de N. Docan ~~ » b0 

www.dacoromanica.ro 




ISTORIA EVREILOR IN TERILE NOASTRE 



DE 

N. IORGA 

Membru al Academiei Române. 



Şedinţa dela 13 Septemvrie 1918. 



In ultimele timpuri, în legătură cu o anume campanie politică 
a cărei legitimitate n'avem s'o discutăm aici, s'au tipărit în româ- 
neşte şi în franţuzeşte o sumă de scrieri, până la proporţii de vo- 
lume cu pretenţii ştiinţifice, în cari se înfăţişează trecutul Evreilor 
în România. Unele dintre ele, ca teza de doctorat din Paris a d-lui 
Bernard Stambler, care e şi diplomat al Şcolii de ştiinţe politice 
(L'histoire (sic) des Israelites roumains et le droit d' inter vention, 
Paris, Jouve, 1913), sunt aşa de superficiale, încât ieau numerele 
de ordine ale unor documente, 1164, 1292, 1293, 1327, ca probe 
că în Principate trăiau Evrei la anii 1164, 1292, 1293, 1327, 
înainte de înfiinţarea chiar a terii respective. 

Adeseori mi se face onoarea de a se cita lucrări de-ale mele, — 
câte odată şi în felul arătat mai sus. Din motive cari se pot în- 
ţelege de' cine cunoaşte principiile de cari se îndreaptă activitatea, 
mea politică, am evitat să tratez ca istoric vieaţa Evreilor în ţerile 
noastre, unde astăzi pe temeiuri ca acelea de mai sus reclamă drep- 
turile autohtoniei, prezentându-se ca a doua naţiune a patriei (1). 
încă de acum trei ani dădusem la sfârşitul unei broşuri, «Pro- 
blema evreească la Cameră, o interpelare», însemnarea unui mare 
număr de menţiuni documentare ale prezenţei Evreilor la Dunăre şi 
a împrejurărilor speciale în cari se întâmpină această prezenţă. 
Cartea n'a atras atenţia, căci unele greşeli grosolane s'ar fi evitat 
şi unele falsificări n'ar fi apărut în public. Mă văd deci silit să 



(1) L. c, p. 7: «un nouvel ei'fort pour la frate rnisation des deus peuples roumain et 
israelite». 

Analele A. R.—Tom. XXXVI.— Memoriile Secţ. Istorice 1 



www.dacoromanica.ro 






2 N. IORGA 166 

dau într : o lucrare anume istoria Evreilor în ţerile noastre, — aşa 
cum a fost într'adevăr. 

Ea poate servi şi străinilor ca să judece problema. 

I. 

Să mi se dea voie a nu mă opri asupra Evreilor «idumeeni» şi 
«itureeni» clin inscripţii găsite în Dacia după cucerirea lui Traian. 
Ii cred îndoelnici, aşa cum s'a făcut menţionarea lor, deşi nu tă- 
găduesc că în amestecul de Latini de limbă care a fost adus în 
noua provincie sau atras de dânsa, de minele de aur şi argint ale 
acestui Transvaal roman, că între aceşti uitlanderi au putut fi şi 
Evreii cei mai autentici (1). Dar contopirea lor cu poporaţia cealaltă 
eră împiedecată de motive religioase, iar de mănţinerea ca naţiune 
: a acelor aventurieri sporadici nici vorbă nu poate fi. Naţiunea care 
s'a format la Dunăre nici n'a avut a face decât subsidiar cu co- 
loniştii orăşeni cari se duceau şi veniau după câştig şi în margi- 
nile siguranţei garantate de un Stat victorios ; ea vine de sigur 
dintr'un vechiu amestec făcut la sate între ţăranii traci, străvechi 
locuitori ai pământului şi tovarăşi de ocupaţie, strecuraţi pe încetul, 
alături de cronici, decrete şi inscripţii, din Italia rezervată oraşelor 
luxoase şi vilelor de bogătaşi şi hrănită din producţiile lumii întregi 
aduse pe corăbii. 

Tot aşâ putem fi siguri că, după lichidarea oraşelor prin înce- 
tarea marelui negoţ, strâns legat de siguranţa publică, între sătenii 
cari, păstrându-şi numele şi amintirea de Romani, de partea această- 
laltă a Dunării, au format trecerea la generaţii viitoare, ce erau 
să trăească în forme politice proprii, Evreii târgoveţi, legaţi tot- 
deauna de gospodăria banului, nu se puteau păstra. Nume ca 
Jidova, Jidovştiţa (2), legendele în legătură cu Jidovii consideraţi 
ca uriaşi, aşâ cum îi considerau Tătarii pe Genovezi ca întemeie- 
tori ai cetăţilor enorme în ruină (3) — cf. Mormântul Uriaşilor po- 



li) Bizarul Sulzer (Geschichte des transalpinischen Daciens, II. Viena 1781) face legătura 
Intre Tălmaciul ardelean şi «Thalmus», «cetatea evreească vestită şi în vremurile antice»! 
Dar şi el observă că nici nu e de gândit ca «Evreii regelui Decebal» să se fi mănţinut, 
«singuri cu privilegiile lor», prin grozavele vremuri ale năvălirilor (ibid.\, căpătând cu 
vremea şi jargonul evreo-german. Şi totuş el face din Evrei întemeietorii Turnului, 
care nu eră decât un «turn» de apărare, pe malul stâng, al Turcilor din Nicopol. 

(2) Hasdeu, Istoria toleranţei în România. Bucureşti 1868, pp. 76-^7. 

(3) Iorga, Chilia şi Cetatea-Albă, p. 39. 



www.dacoromanica.ro 



Ig7 ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. 3 

menit la 1759 (1) — n'au a face cu Cazării din stepa Rusiei, un 
timp Evrei de religie, dar cari nu s'au numit vreodată Evrei, 
ci mai probabil cu confundarea celui mai depărtat trecut prin Biblie 
în numele etnic al Jidovilor (2). Venim astfel la veacul al XlV-lea, 
când, desvoltându-se din forma voevodală şi cnezială, au luat fiinţă, 
în condiţii mai favorabile ale vecinătăţii, întâiu principatul Ţerii- 
Românesti (c. 1300), apoi al Moldovei (o. 1360). 

Aceste teri n'aveau oraşe create clin însăs desvoltarea na- 

j j » 

Hunii care le întemeiase şi le sprijiniă. Toate oraşele ce se în- 
tâlnesc pe urmă vin dintr'o colonizare. De peste Dunăre, unde 
fuseseră, veacuri întregi, acele emporii cari, prin bâlciurile lor, 
făcuseră posibilă o vieaţă curat de ţară, în părţile noastre, această 
colonizare nu veni, ele însele fiind cu totul decăzute sau absolut 
ruinate. Rămânea colonizarea orăşenească din regiunile vecine ale 
Ardealului si Galitiei. 

Erau însă poate Evrei pe atuncea, în Braşov, Sibiiu, Bistriţa, cari 7 
ne-au trimes, încă înainte de fundarea Principatelor (Câmpulungul j 
muntean şi Baia Moldovei sunt dela începutul veacului al XHI-lea), ' 
cele dintâi elemente urbane, Saşi si câţiva Unguri ? Oricine va 
cercetă colecţiile de socoteli din Sibiiu şi Braşov (Quellen sur 
Geschichte der Siadt Kronstadt) se va convinge că nu erau. Lu- 
crul se şi înţelege uşor, când ne gândim că oraşele săseşti din 
Ardeal nu sunt o prelungire a vieţii orăşeneşti din Germania, care 
de multă vreme eră pătrunsă de iudaism, ci formaţiuni proprii, 
spontaneu răsărite din vieaţa ţăranilor mutaţi dela Rin în aceste 
locuri de hotar ale Ungariei, unde nu erau numai câmpii mănoase," 
dar şi păsuri de munte, foarte însemnate pentru negoţul cu Ră- 
săritul. 

Altfel e cu centrele galiţiene cari au influenţat alcătuirea celor 
dintâi oraşe moldovene (afară de Baia, mai sus pomenită). Ele 
au fost făcute, cu scopuri pur fiscale, de noii stăpâni ai terii, regii 
Poloniei, atrăgând, printr'o situaţie privilegiată, pe lângă Armeni 
din Caffa, mijlocitori fireşti cu Levantul, şi Germani cari aduceau 
cu dânşii şi o poporaţie evreească. In socotelile Lembergului, ti- 
părite de d-1 Alexandru Czoîowski, o şi găsim, încă din al XlV-lea 
veac, în rosturi comerciale. 



(1) Uricariul, VIII,p. 7. 

(2) Azi atribuirea lor se face Romanilor. —Localitatea Gura Jidoavcăi, Iorga, Studii şi 
documente, VI, p. 127, no. 6. 



www.dacoromanica.ro 



N. IOEGA 168 



A trecut ea şi la noi ? Ne îndoim, şi iată de ce : nici unul din 
actele noastre din veacul al XV-lea — şi sunt în număr destul de 
mare — nu pomeneşte pe vreunul. Şi e de înţeles când ne gândim 
că la un comerţ începător ajungea unul singur din elementele ce 
se luptau pentru câştig în oraşele Galiţiei. Acela au fost Armenii, 
destul de tari pentru a reduce la o infimă minoritate până şi pe 
Germani, cari apar în Moldova pentru a dispărea îndată cu totul, 
pe când ei, Armenii, reprezenta, două, trei veacuri, ca străini cu orga- 
nizaţie specială, forţa activă în negoţul de transit al terii. 

[ Evrei se întâlnesc numai în porturile Tătarilor, cum, de almin- 
terea, localităţile din Anatolia şi Siria aveau, ca şi cele italiene, 
cartierul lor evreesc, Iudaica, Zuecca. Astfel Evreii din Cetatea- 
Albă, vechiul Moncastro genovez, supus acum Hanului, îşi păstrau 
«locuinţele» lor deosebite, pe lângă aceia cari stăteau în jurul gu- 
vernatorului ca medici, — în care calitate atâţia Evrei se îmbogăţiră 
în Orient, până la acela pe care Mengli-Ghirai, căpetenia separa- 
tistă a Crâmlenilor, îl trimese ca să aline suferinţele lui Ştefan cel 
Mare bolnav (1). Să amintim şi rolul de călăi pe care-1 joacă Evreii 
din Târnova la uciderea Tătarului Ciochi, fiul lui Nogai, care voise 
să se facă Ţar al Bulgarilor la sfârşitul veacului al XlII-lea. 

Se citează de Hasdeu, şi de aici în literatura recentă a Evreilor din 
România (2), un fragment din însemnările lui Elias Kapsali, aproape 
contemporan (scrie în Creta la 1523), despre «negustorii, ce că- 
lătoriau cu mărfuri în Valahia» şi pe cari Domnul îi opreşte trei 
zile, cerându-le apoi o mie de aspri sau arginţi (3) ca preţ de răs- 
cumpărare; ca supuşi turci li se făcuse această jignire, fiind ame- 
ninţaţi şi cu scoaterea ochilor. "Se pare că e vorba de Ştefan 
cel Mare, care n'a fost de loc blând faţă de Turci şi de supuşii 
lor, cari puteau fi bănuiţi ca spioni. 

Asemenea Evrei turceşti, pe cari-i găsim la Lemberg încă din 
1467 (4), se făceau, de alminterea, negustori de robi, şi astfel se 
descoperi, de un ambasador al regelui Alexandru, Bogusz, la unul 



(1) Hurmuzaki, VIII, p. 41, no. L. 

(2) Hasdeu, Istoria toleranţei, pp. 79—80 (după Luzzatto, Notice sur Abou-lousouf 
Hasdai Ibn Schaprout. Paris 1852, p. 9, nota); după Brociner, Chestia Evreilor pămân- 
teni. Iaşi 1907, Stambler, l.c, pp. 23—4. Despre persecuţia Evreilor in Ungaria subt Ludvic 
cel Mare şi fuga lor in massă la noi lipseşte orice dovadă autentică. 

(3) V. «arginţi» în sens de taleri, Studii şi documente, VI, p. 149, no. 32; 

(4) Studii si documente, XXIII, p. 301, n-le xxxi, xxxiii; p.307, no. xlix; p. 312, no; 
txvi; p. 313, no. LXX. 



www.dacoromanica.ro 



ţ@g ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. 5 

din ei, în Moldova, o doamnă polonă pe care o cumpărase dela 
Tătari: Ştefan cel Mare însuş se ocupă de această afacere şi, de- 
oarece nu se putură răspunde de către ambasador cei 120 de gal- 
beni ungureşti ceruţi, rămase chezăş Teodor, starostele de Hotin (1). 

In aceste menţiuni ale Evreilor din Balcani şi din Crimeea se 
mărgineşte tot contactul cu naţiunea până la 1500. Pe vremea lui 
Petru Rareş, Reicherstorffer (2), care pomeneşte în Moldova pe 
Ruşi (Ruteni), Poloni, Sârbi, Armeni, Bulgari, Tătari şi Saşi, n'are 
nici o menţiune despre Evrei. Actul din 1553, adus în aceeaş literatură 
polemică (3), al lui Petraşcu cel Bun, Domn muntean, privitor la Evreul! 
ucis în satul oltean Vianul subt Mircea Vodă, pentru care se impune! 
satului, după principiul de drept românesc al responsabilităţii co- 
lective, o gloabă de 40.000 de aspri, pe cari Domnul, fîindu-i milă 
de sărăcia ţăranilor, îi dă din punga sa soţiei şi mamei Evreului/ 

nu priveşte un caz din vremea lui Mircea cel Bătrân, cum s'a 

afirmat, ci din a lui Mircea Ciobanul, predecesorul imediat al lui 
Petraşcu. Şi acest Evreu eră un negustor ambulant şi nu un lo- 
cuitor al ferii, ca şi «Jidovul» ucis pe la 1700 în marginea sa- 
tului Cuciur, lângă Cernăuţi, care, de frica «gloabelor şi altor chel- 
tuiale», se risipeşte până la dovedirea vinovaţilor cariT «lepâdaseră 
pe acel Jidov mort pe taină asupra târgului Cernăuţilor» (4). 

In a doua jumătate a veacului al XVI-lea, subt Sultanul Selim 
al H-lea, pătrund cu un rol tot mai mare în vieaţa turcească Evreii 
spanioli şi portughezi, şi falşii convertiţi creştini, Maranii. Din pa- 
tria lor ca- şi din Ţerile-de-jos, unde fac întinse afaceri, ei aduc 
mari capitaluri şi o deprindere seculară de a le pune în valoare. 
Astfel, încă dela început ei îşi ieau locul la negocierile pentru 
tronurile româneşti şi pentru alte situaţii înalte la jocul de bursă 
al caftanelor şi cârjelor. Fără să poată înlocui pe Greci, a căror si- 
tuaţie e o continuare a celei vechi, pe Turci, cari se înscriu în 
ordinul Ienicerilor ca să aibă mai multă autoritate în speculaţiile 
lor, ei ajung îndată, în urma acestora, un element însemnat în acor- j 
darea de împrumuturi riscate cu dobânzi mari. Evident că aceasta } 



(li După Actele Rusiei Occidentale fin ruseşte 1 , I, p. 1803, Hasdcu, Istoria toleranţei 
pp. 83-4; Uricariul, III, p. 85 (după acceaş culegere); cf. I. Bogdan, Documentele lui 
Ştefan cel Mare. IF, adaus. 

(2) Papiu, Tezaur, III, p. 137. 

(3) Cf. Stambler, l. c, pp. 22-3. 

(■ii Studii si documente, VI, p. 128 no. 8. Plata «morţii de om» «in codrul Ispasului», 
ibicl., pp. 129-30, no. 13. 



www.dacoromanica.ro 



6 N. IORGA 170 

trebuia să aducă strânse legături între Domnii noştri şi aceşti şefi 
ai finanţei evreeşti din Constantinopol. 

De sigur că un Mircea Ciobanul, dacă nu şi un Petru Rareş, s'a 
sprijinit pe dânşii, cu atât mai mult, cu cât se ştie că cel dintâiu a 
venit cu o întreagă ceată de creditori, cari stăteau la Curtea lui din 
L Bucureşti. Alexandru Lăpuşneanu a plătit concursul lui don Jose 
Nassi, vestitul duce de Naxos, care visa să devie rege al Ciprului (1), 
şi căruia în momentul când se plângea de pagubele făcute insule- 
lor sale de galerele veneţiene, Sultanul i-ar fi oferit în schimb 
Ţara-Românească, după chiar mărturia bailului (2). Petru Vodă, fiul 
lui Mircea, a avut pe lângă sine numai din aceşti împrumutători 
cari-şi aşteptau plata întreagă sau numai dobânzile: pe unul îl vedem 
întorcându-se la Nicopol cu care de bani şi cu «vase», pe altul, 
din Salonic, furând la mazilie, pentru a se despăgubi probabil, 'o 
parte din averea fostului Domn (3). Moldoveanul Petru Şchiopul 
caută bani, pentru el şi fiul Ştefan, ridicat de copil în Scaunul terii 
la Turci şi la Greci, dar şi la Evrei, ca acel Moise, fiul lui Eliezer, 
care-şi primeşte plata dela Galaţi, dela gelepi, şi de-adreptul dela 
Domnie (4), sau ca David, fiul rabinului Abraham, căruia-i zălogeşte 
Domnul birul Curtenilor şi o dijmă a terii. Pentru asemenea datorie fu 
luat în slujba saşi un Solomon, care ar putea să fie influentul medic 
Solomon Aschenasi, zis Tedeschi (5). Până şi Postelnicul lui Petru, 
Iuraşco Vartic, are datorii la un Evreu din Constantinopol, «Iacob 
Jidovul» de Ţarigrad (6). Insă mai mult dela Ieniceri împrumută acel 
Aron Vodă pe care numai necunoscători din Constantinopol l-au 
putut împodobi cu o origine ebraică, fără a-şi da seama că acest 
fiu al lui Alexandru Lăpuşneanu, acest ctitor al mănăstirii care lângă 
Iaşi îi poartă numele, se chemă, ca mulţi alţii, într'o vreme 
când, după Biblie, atâţia buni creştini şi adevăraţi Români se nu- 
miau Moise, Avram, David, Samoilâ (7) ş. a. Când .acelaş Aron şi 



(1) Iorga, Geschichte des osmanischen Beiches, II, pp. 140—1, 193 şi urm.; Abraham 
Gallante, Bon Jose" Nassi. Constantinopol 1913. 

(2) Hurmuzaki, VIII, p. 162, 

(3; Traducere de acte turceşti in Bibi. Ac. Rom., rezumat in Iorga, Documente şi 
cercetări asupra istoriei financiare şi economice a Principatelor române. Bucureşti 1900 
din Economia Naţională^, 1, p. 182. 

(41 Iorga, în Analele Academiei Române, XX, pp. 446, 451. 

(5) Uricariul, X, p. 113. 

(6) Ibid., p. 438. 

(7i Samoilâ Vistierul, Popa Avram, Avram Ohiceră, Avram din Meseheneşti, Avram 
Ţiganul, David pârcălabul. Satul Sămăileşti in Moldova la 1580 -2; Uricariul, XVIII, p. 193 



www.dacoromanica.ro 



*Ţţ ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE, 



Mihaiu Vodă din Tara-Românească îşi măcelăriră, ca semn crunt de f 
răscoală, în Iaşi şi' Bucureşti creditorii, erau însă şi câţiva Evrei; [ 
în ce priveşte pe' ai lui Mihaiu, se şi spune anume. 

In acelas timp se constată din opreliştea dela 8 Ianuarie 1579 a lui 
Petru Şchiopul că subt acelaş Domn Evreii poloni pătrundeau în Mol- 
dova pentru a cumpără vestitele vite albe ce se hrăniau din păşunile 
terii si cari se exportau până la Danzig şi în Anglia (1). Ei aduceau şi 
postavuri leşeşti. Prin aceasta însă stricându-se rostul iarmaroacelor 
dela Sipinti,' apoi Lenţeşti şi Hotin, şi păgubindu-se negustorii cei 
mari ai Moldovei, Domnul nu mai îngădue acest comerţ, deci nici 
prezenta Evreilor pe pământul său (2). Dar şi mai departe vin prin 
Iaşi Evreii străini pe cari Botero-i pomeneşte (3) îndată după Ar- 
meni si înainte de Saşi, Unguri şi Raguzani pe la 1590. «Marele 
Evreu», ducele de Naxos, îşi oprise lui monopolul aducerii vinurilor 
cretane' în Moldova, 1.000 de buţi (4). 

La atâta se reduceau legăturile noastre cu dânşii şi la trecerea [ 
vreunui Evreu constantinopolitan ca Haim Cohen, din 1571, carel 
veniâ dela Lemberg si mergea la Chilia pentru a luâ alte mărfuri, ) 
întrebuinţând în Moldova cărăuşi poloni (5). Ori la Lemberg vreun 
fecior de' pribeag lăsă să cadă ceva de pe fereastră în capul vre- 
unuia din mulţii Evrei locali cari treceau, şi eră dat în judecata 
pentru aceasta '(6). De un rol în comerţul interior al unor Evrei 
indigeni sau măcar aşezaţi de mult în ţară nu poate ft vorba : 
între Marii-Vamesi, cari erau şi marii negustori ai Moldovei, găsim 
Cretani, alţi Greci, Raguzani, Levantini, dar niciodată un Evreu (7). 
Constantin Corniact, cunoscutul Mare-Vameş al Lăpuşneanului, are 
ca procurator pe Evreul Leonin Servo din Canea, dar la Constanti- 
nopol numai (8). Asâ e şi în Ţara-Românească. Subt Petru, fiul lui 

(1) «Li-au vândut [ialoviţele] la Dansca» (see. al XVII-lea); Studii şi doc, VI, p. 544. 

2 Hasdeu, Arhiva istorică, I', pp. 172-4. De altfel vânzarea de vite se făcea pe la 
1550, în Lemberg chiar, de Moldoveni şi Armeni din Snceava şi Siretiu, către Evreu 
galiţieni; Studii şi doc, XXIII, pp. 341-2, no. 155. 

(3) In Mancinelli (Hurmuzaki, XI), nu e vorba de Evrei la Iaşi. 

(4) Gallante, l. c, pp. 29, 36. . , , wm ,™ 

(5) Iorga, Chilia şi Cetatea-Albă, pp. 2<J5-G : no. XLIV; Studii şi documente, WU1, pp. 

353—4, no. clxxxiii. 

(6) Ibid., pp. 413-14, no. cccxxxi şi urni. 

(7) Că pisarul muntean Şain, fiul lui Iosif (Venelin, Bara-Bauftpaaa rpam p. 
206), ar fi Evreu (Hasdeu, l. c, p. 80) nu văd de unde ar rezulta. 

18) Studii şi doc, XIX, p. 51, no. ni. Avea şi el procurator la Canea, unde stapama pră- 
vălii" fratele ''ui se chemă insă Nicolae (Capi Consiglio X, Comtantinopolt, dio Arhi- 



www.dacoromanica.ro 



N. IORGA 172 



Mircea, se face o încercare a Evreilor de a cămătari prin sate. După 
plângerea lui Alexandru Vodă, urmaşul aceluia, se ieau măsuri de 
Poartă, în Octomvrie 1568: sătenii neputând plăti marile dobânzi 
şi plângându-se Domnului, se recunoaşte de Turci că «astfel s'a să- 
vârşit ruina poporaţiei sărace dela ţară» şi se interzice şi aici pre- 
zenţa Evreilor, «cari se deosebesc esenţial de ceilalţi locuitori, 
pentrucă sug prin camătă sângele raialelor şi, unde merg, fac 
mii de supărări subt cuvând de bani» (1). 

II. 

Astfel am ajuns la 1600 fără a găsi menţiunea unui element 
evreesc aşezai, în părţile noastre. Totuş, dacă e autentică ştirea 
şederii la Iaşi, pe la 1618, a rabinului, expert în cabală, So- 
lomon ben Arayo, la care vine să înveţe şi un Evreu candiot, 
Iosif Solomon del Medigo (2), existenţa unui mic popas de Evrei 
spanioli, în necontenită prefacere, — căci acei cari-1 compuneau făceau 
continuu drumul dela Constantinopol în Polonia, ca del Medigo însuş, 
ar trebui să se admjtă. Intre ei însă şi massele evreeşti de astăzi 
nu e nici o legătură. 

In adevăr, nici o constatare de Evreu în Moldova si Tara-Româ- 
nească nu se întâlneşte până în epoca lui Vasile Lupu, când răs- 
boiul de desrobire economică al Cazacilor poloni aruncă în Moldova 
pe unii dintre exploatatorii lor evrei, ca arendaşi şi cămătari, cum 
a aflat-o un călător sirian (3) din gura unuia din fugari, Iancăl. Ba 
încă, în istoria răscoalei lui Gaşpar Vodă Gratiani, la 1620, răs- 
coală care imită pe a lui Aron în ce priveşte jertfirea creditorilor 
străini din Iaşi, se spune numai că Turcii au fost tăiaţi (4). 

Când, cu prilejul căsătoriei Ruxandei, fiica lui Vasile Vodă, cu 

vele Veneţiei (7 Maiu 1581). Evrei din Constantinopol mai veniau încă in acele părţi; 
Studii şi doc, l. c, p. 345, nota 1; pp. 351 (176', 354 (184: relaţii ale unor Moldoveni 
din Bârlad ou un Evreu din Olesko, 1571). Cărăuşi moldoveni în serviciul Evreilor ţari- 
grădeni; ibid., p. 358 (200;cf. şi no. 199,', p. 384 (249', pp. 358-9 ( 208'. 

(1) Iorga, Documente financiare, l. c, p. 180. 

(2) După o carte din Basel, 1628, cuprinzând biografia acestuia. N'am putut-o vedea. 
Că pe la 1540, cum afirmă Bielski (Hasdeu, Istoria toleranţei, p. 84), s'ar fi trimes în 
Moldova Poloni convertiţi de rabini, mi se pare o închipuire. Strijkowski vorbeşte îndată 
după aceea de Sârbi, Ţigani, Greci, Italieni in Moldova (Hasdeu, l. c, p. 91', dar de 
Evrei nu. 

(3) Paul de Alep (v. mai departe). Cf. Hasdeu, Istoria toleranţei, p. 85. 

(4) Analele Academiei Române, XX, p. 47. 



www.dacoromanica.ro 



1ŢCJ ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. 



Timus Hmilniţchi, fiul Hatmanului, Cazacii, veniţi în Iaşi, dau cu 
ochii de duşmanii lor ereditari, ei îi pun pe fugă: «Oastea căză- 
cească sta subt vii şi fâcu multă pagubă Ieşenilor, pentru care 
Evreii se ascunseră; căci, pe cari-i prindeau, trebuiau să se răs- 
cumpere scump de dânşii^ (1). «Pe Evrei», scrie Pavel de Alep, 
«Cazacii îi băgau în turnuri şi-i chinuiau acolo nopţi întregi, pentru 
ca să-i facă să spună averile lor: inimile ni se umpleau de amă- 
răciune la plânsul atâtor femei şi copii» (2). De luptătorii cari ( 
fugiră înaintea lui Timus în 1653 se zice că s'au luptat «jido- 
veste» (3). Totuş medicul lui Vasile era un Evreu, de sigur din 1 
Turcia (4), Cohen, care-1 servi până la moarte. 

Sentimentele de repulsie faţă de Evrei le împărtăşiau Moldovenii, 
căci urmaşul lui Vasile, Gheorghe Ştefan, se blăstămă într'o scrisoare 
aşâ: «să nu hiu creştin, să hiu jidov, şi de legea mea să hiu scăpat» (5). 
Pe vremeaHuiv găsim pe orândarul din Popricani pe Jijia, Mosco 
Jidovul, care a luat dela proprietar, Vistierul Iordachi Cantacu- 
zino, şi dreptul de a «vâna heleşteul», de a pescui (6). 

Lipsesc până şi Evreii împrumutători ai Domniei, căci acum, 
mulţumită răscoalei din 1594, mulţumită rezultatelor lungului 
răsboiu germano-turc şi mulţumită grelelor campanii în Asia 
ale Sultanilor, ţerile noastre au domnii lungi, din cari profită 
toată lumea, şi Vasile Lupu poate plăti astfel şi datoriile Bi- 
sericii constantinopolitane (7); ba lipsesc şi Evreii mijlocitori 
între provinciile turceşti şi Galiţia polonă, căci elementele ori- 
entale, Turci, Greci ca şi Evrei, au dispărut mai cu totul, lăsând 
această ramură de câştig în mâna părţilor direct interesate, Poloni 
şi Moldoveni, cari strâng averi ca ale lui Balaban, a lui Ursachi, a 
lui Duca Vodă însuş şi agenţilor întrebuinţaţi de dânşii. In actul 
din Ucraina căzăcească, încredinţată de Turci, la 1681, admini- 



f 



(1) Iorga, Acte şi fragmente, I, p. 211; Hurmuzaki, Supl. II 3 , p. 35. 

(2) Studii şi documente, IV, p. ccxlvi. 

(3) Bandiţii, în Analele Academiei Române, XV, pp. 182—3; Hurmuzaki, V 2 , pp. 27,69, 

no. cvil. 

(4) Călătoriile Patriarhului Macarie de Anliohia, trad. Emilia Cioran. Bucureşti 1900, 
p. 50. In schimb, Gheorghe Ştefan, înlocuitorul lui Vasile, ocroti pe Turci şi Evrei, pri- 
gonind pe Greci (ibid., p. 65). 

(5) Studii şi documente, IV, p. 52. Of. acest jurământ din veacul al XVIII-lea: «s'au 
giurat că să fie Jidan de li-a da ogoarile» (ibid., XIX, p. 39). 

(6) l'iid., V, p. 32, n-e. 150, 153. îmi aduc aminte să-1 fi găsit şi aiurea în acel volum. 

(7) împrumuturi boiereşti dela Greci din Ţarigrad, Ghibănescu, Surete şi ieuoade, III, 
p. 318. 



www.dacoromanica.ro 



10 N. IORGA 174 

straţiei lui Daca Vodă, care face înainte de toate un mare negoţ 
cu vite şi produse, act datat din Ţicanovca la Nistru (1), se întâlnesc 
Greci, Români, Ruşi, dar nici un Evreu, în acest mediu care putea 
fi mai prielnic activităţii acestei naţii. 

In calitate de „orândari" — româneşte se zicea la cârcinmari: 
vinărsari (2), — arendaşi la sate, având şi dreptul proprietăţii de 
a vinde excluziv vinul şi holirca şi mai ales aceasta, o speciali- 
i tate a lor din Polonia, — apar Evreii localnici în Moldova. Dar şi în 
aceea de cărciumari în oraşe, pe urma Armenilor, se ivesc ei, la Iaşi, 
în 1663, prin porunca de a nu se băni de Păhărniceasa cea Mare 
(Paharnicul, ca şi Vodă, erâ la răsboiu), şi de «feciorii» ei «vinul 
Armeanilor sau Jidovilor» (3). AJJij^ dădeau bani cu ddbândă, ca 
Iezuiţilor din Iaşi, la 1679 (4). Peste câţiva ani vedem Evrei 
— poate străini — pârând pe un Ardelean la Vornicul din Câm- 
pulungul Moldovei (5). La celălalt hotar, de către Ţara-Românească, 
în legătură cu vama şi cu contrabanda, pe acelaş timp, un orân- 
dar, Lazor, al cărui fiu se cheamă Herşul, cumpără dela moşnenii 
din Stoieşti, pe pământul cărora se întemeiase de curând, ori, mai 
bine, se întinsese târgul Focşanilor, un «loc de dugheni», care 
trecii apoi la nepoata lui de fiu, Ana, şi la soţul ei, Avram (6). 

Trebue să se însemne şi aceea că, afară de Iaşi, poate de Bo- 
toşani şi de unităţi răsleţe, Evrei nu mai erau prin oraşele Mol- 
dovei: nicăiri nu-i pomeneşte pe la 1650 călătorul italian Bandini, 
care notează cu îngrijire toate naţiile, nici cel sirian Paul de 
Alep. Erâ vremea când despre Bârlădenii creştini se putea scrie 
că «se îndeletnicesc cu negoţul mai mult decât cu orice altă muncă» (7). 



(1) Aceste Anale pe 1912. [orga, Ucraina moldovenească. 

(2) Ghibănescu, l. c, II, p. 90 (82). 

(3) Studii şi documente, III, p. 543. 

(4) lbid., I— II, p. 58. 

(5) Documentele Bistriţei, II, p. 24, n o. ccv; Hurmuzaki, XV, p. 1.351, no. mmcccclxxvi. 

i.6i Studii şi documente, V, pp. 234—5. no. 87. Pentru legătura dintre Stoieşti şi Foc- 
şani, ibid., VII, pp. 313—14, no. 2. Dar şi (1698c «târgul Focşanii ce se cheamă Stoeştii», 
ibid., p. 324, no. 34 şi lucrarea lui Caian despre Focşani. 

(7) «Xegotiationi potius quam ulii alteri labori studet»; Bandini, l. c, p. 201 şi urm.— La 
Galaţi el notează: Români amestecaţi cu Armeni şi Greci.— La Roman, Români şi Ar- 
meni, mai bogaţi.— In Iaşi chiar, Evreii erau aşa de puţini, încât Italianul putea să nu- 
mere doar pe Români, Unguri, Armeni, Greci, Bulgari, Albanezi, Turci, Tătari, Poloni, 
Huşi, Saşi, Muscali şi câţiva Italieni. Intre şcoli, cea românească, slavonă, grecească, 
armenească. Totuş Moscul ceprăgariul din 1648 ar părea să fie un Evreu (Ghibănescu, 
l c, III, p. 106), deşi un Moscul apare pe atunci în Oltenia (ibid., VI, p. 34, no. 35), 
şi Moschici e nume din Moldova (UricaritU, XVIII, p. 171; Ghibănescu, Cuseştii, p. 150). 
Şi schimbătorii de bani erau Români (Ghibănescu, Sureteşi isvoade, IV, p. 221, no. 205). 



www.dacoromanica.ro 



175 ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. 11 

încă şi mai scăzută e situaţia Evreilor dincolo de Milcov. Nu-i 
găsim aicea nici ca orândari, nici ca vânzători de vin, nici ea îm- 
prumutători de bani. Un călător dinaintea vremii lui Mateiu Ba-r 
sarab, care vede, subt Leon Vodă, piaţa din Bucureşti, recunoaşte^ 
ca negustori de lucruri scumpe pe Italieni, pe Greci, pe Români, 
pe Turci şi pe Armeni (1), dar pe Evrei nu. Subt Brâncoveanu se 
privesc toţi Evreii ca străini: «măcar să fie Turcu, ver Ovreaiu, au 
Arbănaş, au oameni de ţară», sau: «ori fie Turcu, au Ovreaiu, au 
Armean, au Arbănaş, au Grec, au Sărbu, au Ungurean», in al 
treilea loc din aceeaş condică de porunci: «au O vreai, au Moldo- 
vean, au Ungurean» (2); apoi, în altele: «veri neguţtori creştini, 
ver Turci, ver Armeani, ver papistaşi, ver Neamţi, ver Ovreai», 
«au Turcu, au Armean, au Jădov, au ţăran» (3). Stătea numai la 
Bucureşti şi la Focşani, cum se vede din condica de cheltueli ti- 
părită de Aricescu, şi răspundeau un bir fix, de străini, ca şi al 
Armenilor, cari în acest principat nu erau aşezaţi, ci veniau din 
Turcia şi se întorceau acolo. Evreica din Bucureşti care acordă 
împrumuturi pe la 1700 rămăsese cândva acolo pentru camătă (4). 
In sfârşit pe lângă Brâncoveanu, ca şi pe lângă Vasile Lupu, nu 
lipsiâ medicul evreu, Avram Jidovul (5). Se clădise o sinagogă în- 
tr'un colţ din Bucureşti, dar ea fu distrusă din porunca lui Ştefan 
Vodă Cantacuzino, urmaşul lui Brâncoveanu (6). Ceeace nu împie- 
decă pe Niculae Mavrocordat de a ţinea ca medic pe Evreul «ma- 
ran» Fonseca, întrebuinţat ca şi Cohen al lui Vasile Lupu, şi în 
negociaţii la Constantino'pol (7). Evrei din Silistra veniau la Slănic 
să-şi iea sarea (8). La 1737 apare cel dintâiu Evreu din Ploeşti (9). 
6 sinagogă, cu un rabin permanent— o inscripţie de mormânt din 
1678 ar pomeni pe Arie, fiul lui Samuil (10)— se afla de sigur şi 

(1) Paul Strassburgh, în Cipariu, Archivu, p. 13. 

(2) Studii şi documente, V, pp. 338—9. 

(3) lUd., pp. 347, 363. Ibid., p. 345: Evreii ca măcelari. 

(4) Studii şi documente, IV, p. 86, nota. 

(5) V. Condica publicată de Aricescu. 

(6) Del Chiaro, Revolusioni della Valacchia, p. 197. 

(7) Hurmuzaki, VI, pp. 278—9. Of. E. Schwarzfeld, în Anuariul israelit, 1890, p. 177 şi 
urm. — «Cel mai puternic sprijin al prinţului muntean», cum crede Schwarzfeld, nu 
eră de sigur ! 

(8) Studii şi documente, XII, p. 25 (37). 

(9) Hurmuzaki, IX, p. 666, no. dcclxxvi. 

(10) Schwarzfeld, Anuariul israelit citat, pp. 51-2. O fiică de rabin, 1718, ibid., p. 52, 
o soţie de rabin, 1719, ibid. 

Un medic, Iosef Cuneyan (de Conegliano\ mort in 1732, ibid., pp. 63, 180-1. V. şi 
Studii şi documente, XX, p. 43, no. XLIV. 



www.dacoromanica.ro 



12 N. IORGA 176 

în Iaşi, unde Neculce pomeneşte, la 1711, «mormintele Jidovilor», 
cimitirul evresc, în marginea oraşului, deşi la Cantemir Evreii 
vin tocmai la urma locuitorilor străini ai terii, . înaintea Ţiganilor 
numai (1). Era, dupâ mărturia aceluiaş, o «şcoală» de lemn, clădirea 
în piatră a sinagogelor fiind oprită după datină, şi aparţinea mi- 
cului grup de birnici, de «subditi», supuşi ai Domniei, cari plătiau 
însă un impozit mai greu decât cel obişnuit (gravins ordinario), 
pe când Armenii, şi ei «subditi», răspundeau aceeaş sumă ca Mol- 
dovenii. Autorul domnesc al «Descrierii Moldovei» spune lămurit că 
Evreii nu erau de loc meşteri, ci negustori, de o anume categorie, 
pe care vom cunoaşte-o odată, şi cârciumari (2). 

In adevăr oraşele noastre erau pe— atunci pline de breslele, bine 
organizate ale meşterilor creştini, strânşi în jurul bisericilor de 
hram (astfel Sf. Paraschiva din Păcurarii laşului erâ a croitorilor, 
Sf. Andreiu a precupetilor, Sf. Ilie din Botoşani a blănarilor, Precista 
din Galaţi a bogasierilor şi abagiilor, Sf. Vineri din Iaşi a pitarilor, 
etc). Creditul îl aveau în mână mai mult Turci, cari străbăteau şi 
prin sate (3) şi «cumpărau» şi moşii pentru a-şi face câşle de vite (4), 
uneori şi Chiproviceni, bulgari, vreo sută de familii în Ţara-Româ- 
nească (5). Turcii aveau, ca la Dorohoiu, şi dugheni şi ţineau ca- 

ifenele (6). Arendarea moşiilor nu se practică încă, şi când ea începe 

ulupă 1750 — 70, acei cari se împărtăşesc de acest câştig sunt Greci, 
Armeni din Galiţia ş. a. (7). Până la 1750, puţine cazuri de «vân- 
zare cu anul» la Evrei: în 1710, când Berheştii (Cernăuţi) sunt 
trecuţi de un anume Cerbul lui Ion Paladi, în 1741 (8), în 1744, 
când orânda Rărencii e vândută unui Evreu din sat de mănăstirea 
Slatina. In acelas an Marele-Logofăt dă Evreilor Iutco Leiba, Israel 
pescuitul la Calafendeşti. Prin sate Evreii nu apar ca orândari nici 

fcât în veacul al XVIII-lea; odată găsim pe unul care, pe la 1700, 

\ cumpără miere dela boierii Moldovei (9). 



(1) Bescriptio Molăaviae, ed. Academiei Române, cap. XVI, P- 1 19. 

(2) «Opificium, praeter mercaturam et cauponariam, nullum exercent», ibid., 2, p. 120. 

(3) Studii şi documente, VI, p. 289, No. 574 (oprire în Moldova la 1742); V, p. 327, 
no. 118 (oprire Ia Munteni, 17601 

1.4) Ibid., pp. 51 (234), 52 (239-40), 61, 133 (65), 229 (72), 278, 548; VI, pp. 40 (35), 
254 (387), 497 (221), 545-6; VII, pp.93-4 (20); XVI.pp. 141—2 (10), 379 şi urm., XXI, p. 129. 

(5) Ibid., V, p. 139, no. 76, anul 1721; cf. Engel, Geschichte der Walachei, p. 116. 

(6) Studii şi documente, VI, p. 358, no. 1.081. 

(7) Ibid., VII, pp. 244 (140), 255 (166). 

(8) Doc. Catlimachi, II, p. 173, no. 1 ; Studii şidoc, VI, p. 252, n-Io 378, 380; p. 153, no. 101. 

(9) Ibid., VI, p. 268 (473); miere la Turci, ibid., XVI, p. 312 (45). 



www.dacoromanica.ro 



177 



ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE 13 



Se spune că întemeietorul unei secte evreeşti mai apropiate de 
creştinism, Iacob Iosif Franc, care predică în Polonia şi muri la 
Offenbach, s'ar fi născut la 1728 în ţerile noastre (1). Nici un izvor 
intern nu ştie de el sau de legea lui cea nouă. De pe atunci încă 
o mare parte din Evreii Moldovei nu erau Turci, «frânei» de limba 
spaniolă, ci polonezi, a căror invazie, datorită şi deselor turburări 
de peste Nistru, se făcea tot mai puternică. Supuşi, «pecum le 
iaste obiceiul lor de vac», unei plăţi speciale pentru comunitate, 
«corupea» (pol.: hrupka), ei erau incassaţi — şi măcelarii sau «me- 
serciii» şi ceilalţi— de haham şi de un agent special, cum vedem că 
se face da otacile dela iarmaroc», după porunca domniei, în 1727 (2). 
Din Polonia eră de sigur ace ( l «Cerbu Jidovul, feciorul Ceauşului», 
care, la 1736—7, făcea vutcă pentru Domnie (3). 

Din Raşcov, târg în mare parte locuit de Români, pe malul polon 
al Nistrului, ei se strecoară mai ales în centrele basarabene ve- 
cine, pentru a-şi exercită profesiunea obişnuită: vânzători de ho- 
rilcă (4). Ii găsim în această calitate — certându-se pentru câştig şi 
datorii cu fraţii lor rămaşi acasă,— în Ţinutul Sorocei (5), deşi ora- 
şul însuş era locuit «mai ales de Moldoveni, între cari se află 
puţini Greci, Evrei şi Turci» (6). In părţile Lăpuşnei în acest timp 
o Evreică se judecă' la Tătari cu un coreligionar (7). Cei dela Cău- 
şani, supuşi Hanului, aduc şi acestor Musulmani băutura neprevăzută 
de Coran (8). Sunt învinuiţi şi de tovărăşie cu hoţii dela hotar (9). 

încă de prin anii 1740 ei se împărtăşesc şi din negoţul de vite, 1 
după Armeni şi Turci (10). Ii vedem cumpărând junei la bâlciurile 
din Suceava şi Siretiu (11). Niciodată însă această importantă ra- 
mură de negoţ nu ajunse în mâinile lor. 

Dintre aceşti Evrei pribegi, unii se furişează până departe: Marcu 
din Bârlad, care se leagă tovarăş cu omonimul din Iaşi şi cu Herş 

(1) Hasdeu, Istoria toleranţei, p. 82. 

(2) Studii şi doc, VI, p. 426 (622). 

(3) Ibid., p. 275 (505) 

(4) lbid., p. 243 (2831 

(5) Ibid., pp. 221 \?i\ 229 (158). 

(6) Mărturia lui Iohan Bell (1739), reprodusă in Urieariul, XXIV, p. 224. 

(7) Studii şi doc, VI, p. 298 (615). 

(8) Ibid., p. 244 (292). 

(9) lbid., p. 264 (441). 

(10) lbid., pp. 335-6 (897). 

(11) lbid., p. 259 (408\ In 1762 li se ieâu bani cu sila de un om domnesc (Documentele 

Callimachi, I-II, p. 438). 



www.dacoromanica.ro 



14 N. IORGA 178 

din Focşanii munteni pentru a duce horilcă peste Milcov, face parte 
măcar din aceasta stricătoare societate a horilcarilor (1), cari-şi 
aveau la Bârlad şi strada «dughenile jidoveşti», pomenite în 1767(2). 
Marfa celor ce se aşezau prin târguri se alcătuia din cele ce le tre- 
buiau ţăranilor: tutun, bumbac tors, fier, orez, frânghii, dohot, 
aramă, ciubote, oale, sare (3). Câştigul dela vaduri îi făcu să le 
cumpere dela boieri şi răzeşi (4). Ii găsim la Soroca, Orheiu, Mo- 
hilău, Chişinău, Lăpuşna, Vijniţa (5). Negustori români, ca Manoli 
din Botoşani, fac învoeală cu Evrei din Sniatyn (6). Tot aşâ aflăm 
şi pe Cerbul (7) din Roman, care duce vin la Movilău fără a plăti 
cărăuşilor pentru daune (8), şi Herşcu din Botoşani unit cu Bercu 
din Movilău (9). Din raiaua Hotinului, Avram şi Burăh trec la Bacău, 
unde-şi fac case pe loc domnesc (10). Căruţele lor încep să străbată 
ţara, uneori scutite de olac şi podvezi: negustorii cumpără grâu dela 
boieri, ei împrumută cu bani pe săteni, şi, după sistemul din veacul 
al XVI-lea, la Munteni, îi prăpădesc cu dobânzile (11). Pe drum pier 
adesea de Cazaci, de hoţi, ca în pădurile Dracşanilor şi Herţei (12). 
Cu sau fără voia boierului, răspunzându-i sau ba venitul, ei se 
aşează ici colo şi prin sate, plătind birul cu ţăranii; unul face şi 
un puţ lângă cârciuma lui (13). In munte ei îşi azează (un caz la 1765, 
al lui Isac Sora) casării pentru fabricarea caşcavalului, dând în 
schimb pentru «brânză de oi şi de vaci» nu numai bani, dar şi 
zahăr şi «colane de fir» (14), precum se face şi la Munteni, unde 
Evrei din Silistra, de multe ori cu bani româneşti, ai vreunui to- 
varăş boierinaş care-i «colâcise», lucrau astfel caşcavale în munţii 
Buzăului până la 1800 (15). Mai târziu ei sunt întrebuinţaţi şi ca 



(1) Studii şi doc, V, pp. 234-5 (87); VI, pp. 231 (182), 317. 

(2) Antonovici, Doc. bârlădem, I, Bârlad, 1911, p. 71 (3). 

(3) Studii şi doc, VI, pp. 264-5 ',442). 

(4) Ibid., p. 302 (635). 

(5) Ibid., pp. 294 (596), 303 (639), 349,358 (1.086). 

(6) Ibid., pp. 249 (379), 366 (1.161). 

(7) Cerbul ca nume creştin; ibid., XVI, p. 139 (2). 

(8) Ibid., VI, pp. 247-8 (333). 

(9) Ibid., p. 349. Un contract, ibid., p. 262 (422). 

(10) Ibid., p. 381 (1.2921. Altul vine acolo din Putna (ibid., p. 407, no. 1.547). 

(11) Ibid., pp. 238 (241), 239 (250), 381 (1.297). 

(12) Ibid., pp. 239 (250), 241 (2631. 

(13) Ibid., pp. 254-5 (390), 262 (426), 267 (456*, 367 (1.167), 376 (1.246), 407 (1.547). 

(14) Ibid., p. 545. 

(16) Ibid., X, pp. 390—1 (24); Analele Academiei Române, XXXIV, pp. 77—8. 



www.dacoromanica.ro 



179 



ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. 15 



spioni în Polonia (1). In legătură cu hahamii din Cracovia şi Du- 
basari, ar ii fost cei din satul Oniţcani, pe cari sătenii îi pârîră 
că au săvârşit (1726) în dauna unui copil omorul ritual, — vestită 
afacere, care fu întrebuinţată de unii boieri şi de Domn pentru 
stoarceri de bani şi aduse intervenţia Porţii, solicitată de Evreii 
moldoveni (2), cari pretindeau, fără dreptate, că li s'au stricat sina- 
gogele şi li sau ars cărţile (3). 

Aceia' dintre dânşii cari nu aduc cu ei experienţa comerţului del 
spirtoase, a precupeţiei şi a cametei, sunt prea puţini: astfel Avram, \ 
«neguţitor striind, din Ţara Leşască», de marfă scumpă, care e 
bine primit de Domnie, «poftind Domnie Me a veni şi alţi, orcăţi 
de mulţi neguţitori ca aceşti, să se afle la ţara aceasta de acest 
fel de oameni» (4). Aslfel David Argintarul, pe care tot aşâ îl pof- 
teşte cârmuirea, «poftind Domnie Me a veni şi a să află la oraşul 
acesta orcăţi de mulţi oamini meşteri cu bun meşteşug» (5), — de- 
şi chiar tipsierii, fabricanţi de tipsii, ţin acasă de vânzare şi câte 
«un poloboc, două de băutură» (6). Aşâ poate şi «ţămbelarul», 
muzicantul cu ţimbală, la Iaşi, tot în 1741 (7). 

Deosebite de aceşti noi veniţi erau cele câteva familii de Evrei 
aşezate în Iaşi şi Botoşani, dintre cari unii se botezară, ca Solomon | 
Botez, care fu Şătrar şi Vornic de Câmpulung (8), ca Ion şi Ni- 
colae Botezatul 'din 1735— 6, ca Smaranda care iea pe paicul Staţi 
Grecul (9). Ieşenii făceau şi ei cârciu mărit, închiriind pivniţe şi 
hrube, ca acela care-şi vindea, la 1741, vinul pe Podul Hagioaii, 
«unde să vinde peştele cel proaspăt» (10). Găsim doar odată un 

(1) Documentele CallimacJii, II, p. 330. 

(2) Cronica lui Amiras, în Kogălniceanu, Letopisiţe, III, p. 142—4. 

(3) Hurmuzaki, Supt, I 1 , p. 455. - Eră vorba chiar şi de mazilia Domnului. Cf. ibid., 
IX, p.;612. - Un Hascal arendaş la Măndăcăuţi pe la 1770 (Ghibănescu, Cuseştii, pp. 298-9*. 

(4) Studii şi documente, VI, p. 295 (604). 

(5) Ibid., p. 248, (316). Cf. ibid., p. 252' (379). Ca argintari apar Evrei în Lemberg şi în 
secolul al XVI-lea, ibid., XXIII, pp. 376-7 (234). 

(6) Ibid., VI, p. 260 (415). 

(7) Ibid., p. 251 (369K 

(8) Ibid., pp. 285 (553), 345 (982/378 (1 .270) ; Doc. Bistriţei, I -II, tabla; Hurmuzaki, XV, tabla. 

(9) Studii şi documente, VI, pp. 433(1.633), 445 (1.684). Evrei botezaţi şi la p. 384: 
(1.308): Isac din Răuseni; la p. 387 (1.327); Ion din Dângeni. — Soţia lui Ştefan Scraba, 
Doc. Callimachi, II, p. 79 şi urm. - In procesul catolioilor se primiă şi mărturia nebo- 
tezaţilor (Studii şi documente, I— II, p. 186). 

(10) Ibid., VI, p. 260 (415). -Atunci se scutesc de a da covoare, scoarţe, etc, pentru mu- 
safirii turci toţi locuitorii din Iaşi, «creştini, Armeni şi Jidovi», ibid., p. 228(145); Uri- 
cariul, VI, p. 397. 



www.dacoromanica.ro 



16 N. IORGA 180 

cuiumgiu şi un proprietar de velniţă de rachiu (1). Nu lipseşte 
câte un negustor de miere (2). Plătiau şi ei corupca, «pentru fo- 
losul şi ajutorul şi chiverniseala breslii, a tuturor, pe obiceaiul 
lor», după «zapis» (3), şi ea se ridica de baş-staroste, de starostele 
al doilea— se ceru, la Octomvrie 1741, să se revie la datina unui 
singur staroste, — de «căpitani», de haham (4) şi de «peveţul şi 
credinciosul breslii jidoviaşti», ca şi de «bătrânii Jidovilor». Aveau 
situaţia unei bresle, după datina turcească introdusă de Fana- 
rioţi, şi starostii erau puşi «pă obiceaiul cel vechiu, pentru slujba 
Mării Sale lui Vodă şi a ţărăi», pentru legăturile fiscale cu Câr- 
muirea. Alături de nume vechi ebraice, găsim şi altele pe româ- 
neşte: Cerbul, Novac, Craful (Croitorul). Comunitatea se împros- 
păta necontenit şi ea cu pribegi, căci în plângerea menţionată 
găsim un Evreu dela Hotin şi altul dela Soroca (5); între inscrip- 
ţiile mormântale e a unui «învăţat» venit din Poloţc (6). O întin- 
dere a ei erâ îngreuiată şi de măsurile pe cari, încă dela 1731, 
le luase Domnia în folosul «neguţătorilor celor de loc», contra 
«neguţitorilor streini, cari vin aice dintr'alte părţi de loc cu marfă 
de tot feliul» (7). Aşezământul din 1741 al lui Constantin Vodă 
Mavrocordat hotăra în acelaş timp ca de-acum înainte «copii 
slugi au fete slujnice de vrâstă până la 30 ani la Jidovi să nu se 
mai afle slujind» (8). Se opriâ, în acelaş interes al moralităţii, şi 
vânzarea băuturilor «de femei cârciumâriţe, precum Moldovence, 
aşâ şi Jidoavce», «de vreme că s'au cunoscut că pricinuesc multe 
lucruri fără de cale, fiind într'adins femei şi fete tinere» (9). Bres- 
jlele locale nu puteau vinde produsele Evreilor,, cum nici pe ale Arme- 
'nilor (10). Noii veniţi erau adesea «oameni gâlcevitori între maha- 
lagii», cum se plâng preoţii dela Sf. Nicolae, cari cer să se înlă- 
ture pentru aceasta Mindilă (Mendel), chiriaşul lor (11). Nici între 

(1) Doc. Callimachi, II, p. 79 şi urm. 

(2) Uricariul, XXI, p. 357: «pe 11 vedere miere, ce s'au vândut luî Reî Jid.n.^ 

(3) Studii şi documente, VI, p. 446 (1.688). • 

(4) Un privilegiu pentru bahambaşa Isaac în Aprilie 1759; Ştafeta din Iaşi, II (1879), 
n-rele din 7 şi 13 Octomvrie. Cf. şi măsurile lui Grigore Ghica din 1777 (mai departe). 

(b) Studii şi documente, VI. pp. 224-5 (1251, 255 (390), 294-5 (597 1 . 

(6) Scliwarzfeld, l. c, pp. 52-5. 

(7) Uricariul, II, pp. 30-1. 

(8) Ibid., IV, p. 404. 

(9) Ibid., 405. 

(10) Convorbiri Literare, XXII, p. 793. 

(11) Studii şi documente, V, p. 109 (1421.— Cei de pe locul Sf. Spiridon, Uricariul, XXI, 
p. 355 (1.772-3). 



www.dacoromanica.ro 



igi ISTORIA EVREltOR IN TJERILE NOASTRĂ. f? 

dânşii nu era o solidaritate adevărată: nebunind, la 1776, Zalmăn 
Caşcaval din Iaşi, ai lui cer îndată a i se vinde casa din Mun- 
tenimea-de-mijloc, pentru a-şi răsfcoarce banii daţi pentru despăgubi- 
rea celor răniţi de el (1). 

Comunitatea cealaltă, şi ea hrănită cu câte un Evreu din «Ţara i 
Leşască care s'au aşăzat în Botoşeni» (2), se pomeneşte în 1723 
întâiaş dată, ea fiind alcătuită din prea puţini membri, aşâ încât se 
întâmplă că vreun act domnesc, ca acel din 1757, nici nu pomeneşte 
pe Evrei între ceilalţi locuitori ai oraşulu (3). Ei erau în rândul 
întâiu orândari, luând case şi dela călugării Mânăstirii-Doamnei (4). 
Având casele lor, plătesc, fac «mâzdă» pentru a se muta Târgul- 
Făinii în sus, unde le veniâ lor la socoteală, ceeace aduce inter- 
venţii ale Domniei (5). Documentele contemporane îi arată plini de 
toate păcatele: trec cai de furat tovarăşilor din Iaşi, «iese mu- 
fluzi», cumpără mărturii, fac «iscălituri viclene» şi, «ca să poată 
jura la şcoală înaintea hahamului», «ieau condeiul cu cerneală şi-1 
poartă peste acea iscălitură», îşi siluesc fetele, etc. (6). Guvernului 
i se plângeau de cislaşii lor şi pretextau că sunt oameni săraci (7). 

Afară de aceasta, câte un Evreu apare la Suceava, ca orândarpef 
locul Mitropoliei, şi alţii ca mici negustori (8), la Ocna (9), la Hârlău (10), I 
la Siretiu (11), la Galaţi (12), şi cum am spus, la Bârlad, apoi la Roman, 
unde la 1741 nu se ştia decât de «Moldoveni şi Armeni» (13), la 
Târgu-Frumos, unde în 1755 se pomenesc «două crâcime şi orândă 

(1) Uricariul, XIX, pp. 48—9. — Cumpărătorul o un creştin, Mihalachi Cerchez. — Un 
Evreu legând un Ceaslov acu piroane, pogâneşte» in I. Bârlea, Însemnări din biseri- 
cile Maramureşului. Bucureşti 1909, p. 70, no. 237. 

(2) Studii şi doc, VI, p. 248 i337). 

(3) Ibid., VII, pp. 121-2 (1), 122 (4), 113 (9). Dar la 1741 «târgoveţi şi Jidovi», ibid., 
VI, p. 221 (89), anegustori turci şi moldoveni şi jidouU ; ibid., p. 266 (447), «târgoveţi de 
Botoşani, rumâni şi jidovi»; ibid., p. 237 (239). 

(4) Ibid., p. 211 (141. 

[b) Ibid., V, p. 243 (109); VI, pp. 237 (239', 350 (1.029), 446-7 (1.690). 
(6) Ibid., pp. 254-5 (390), 268 (470). 
[7). Ibid., p. 385 (1.321). 

(8) Ibid., p. 272 (490); VII, p. 224 (66: Şmil şi Ursul, cu casele lor); Boc. Callimachi, 

I, pp. 446—7. Cf. ibid., pp. 579 (21), 586 (32).-Un argintar, Leiba, la 1766 şi urm.; ibid., 

II, p. 79 şi urm. 

(9) Studii şi doc, VI, p. 352 | 1.049'. 

(10) Ibid., p.385 (1.320). 

(11) Doc. Callimachi, I, p. 434, nota (orândari). 

(12) Ibid., II, p. 79 şi urm. 

(13) Studii şi documente, VI, p. 214 (61). 

Analele A. R.—Tom. XXXVI.— Memoriile Seeţ. Morhe. 2 



www.dacoromanica.rb 



18 n. ioK<u 182 

jidovească, ce sânt acolo în târg» (1). Să adaugem pe Evreii tur- 
ceşti din Chilia şi Cetatea-Albă (2). La Neamţ câţiva Evrei se aşezară 
unul lângă altul pe pământurile mănăstirii între 1764 şi 1766(3): 
erau să aibă locul de casă cu drept de moştenire — «iar eu să nu 
văndzu casa nimărui, numai eu să trăiescu într'ănsa şi după mine 
copii mei» — plătind pe an două ocă de ceară sau zece orţi egu- 
menului. 

III. 

O mare schimbare năprasnică veni din anexarea de către Au- 
stria a părţilor Moldovei-de-sus, aşâ-numita Bucovină. In acele 
Ţinuturi ale Cernăuţului şi Câmpulungului, la care se adăuseseră 
părţi din ale Hotinului şi Sucevei, nu erau înaintea aşezării stă- 
pânirii împărăteşti decât 206 familii, cu 986 capete, iar în timpul 
răsboiului ruso-turc din 1769 — 74 numărul crescu până la 298 
familii cu 1.346 capete. Statistica făcută după 1775 găseşte doar 
526 de Evrei; în Siretiu erau de tot puţini, «câţiva», spun actele 
oficiale. La 1775 însă ajunseseră a fi, prin scurgerea din Galiţia, 
780 — 800 de familii. Cel dintâiu guvernator al terii, generalul 
Enzenberg, constată că ei se îndeletnicesc în rândul întâiu cu câr- 
ciumăritul, cu vin, holercă şi bere, având şi velniţe, apoi şi cu 
arendarea de moşii, ca acel Moşco care, împotriva altui Evreu, 
ţinu, venind din Hotin, la 1774, Cruglicul din raia (4); de adevă- 
raţi negustori, de meseriaşi, nu se vorbeşte nimic, ci numai că, 
«îmmulţindu-se mai tare ca Ţiganii», «au acaparat tot negoţul şi meş- 
teşugul, mai ales în Suceava, Siretiu, şi Cernăuţi», unde totuş Bos- 
covich, pe la 1770, deşi aminteşte de «mulţi Evrei» (molti Ebrei), 
recunoaşte «că cea mai mare parte din locuitori sunt creştini or- 
todocşi». De altfel, numărul total al meşteşugarilor la 1783 încă 
erâ numai de 103. Sunt, spune generalul, «neamul cel mai de-a- 
f dreptul stricat, dedat trândăviei; se hrăneşte, fără a fi prea mult 
\ supărat, din sudoarea creştinilor muncitori». O cornisiune, care func- 

(1) Analele Academiei Romane, XXXIV, p. 39. Aici rostul lor nu se ridică până la 
Regulamentul Organic; îbicl., p. 43. 

(2) Peysonnel, Trăite sur le commerce de la Mer-Noire. Paris 1787, I, pp. 305— G; Klee- 
mann, Beise bis Kilianova. Leipzig 1773. 

(3) Ibid., VII, pp. 376—7, n-le 13—15. 

(4) Ibid., XIX, p. 14 şi urm. Un proces al lui e judecat de o cornisiune din care face 
parte un Evreu şi un Armean (ibid). 



www.dacoromanica.ro 



]33 ISTORIA EVREILOR ÎN ŢERILE NOASTRE. 19 

ţionâ în 1781, arată că «aici în ţară Evreii obişnuesc a cumpără 1 
ţăranului dinainte puiul în ou, mierea în floare şi mielul în pân- 
tecele mamei, pe un preţ mic, şi prin această camătă a suge cu 
totul pe locuitori şi a-i aduce la sărăcie, aşa încât ţăranii împovă- 
raţi, astfel, de datorii şi pentru viitor, nu află alt mijloc de mân- 
tuire decât să fugă din ţară; cu acest chip Evreii dau aici prilej 
la emigraţie şi sunt deci primejdioşi poporaţiei şi agriculturii. Evreii 
de aici se hrănesc mai mult cu cârciumile şi dau prilej poporului 
să bea şi să se. strice; prin expulzarea lor ar fi hrana mai ieftină, 
beţiile s'ar mai opri, înşelătoria în negoţul cu mărfurile ar încetă, 
preţul arenzilor ar scădea şi satele s'ar păstra (1)». Săracii, «vaga- 
bonzi, cerşitori» (Mussiggănger, Betteljuden), pe cari Enzenberg 
îi expulsează de fapt, 865 de familii, aveau de strâns dela ţărani 
6.000 de florini datorie de băutură, şi el adaugă: «îşi poate cineva 
închipui cât au de cerut Evreii cei bogaţi, cari au rămas, numai 
pe grâne, dela ţărani». «Până acum n'am văzut Evrei la plug, nici 
pe unul îndeplinind munca ţărănească, dar am văzut creştini arând 
pentru Evrei; şi anume pe câmpiile cele mai roditoare, pe cari 
Evreul orândar le ţine pentru el şi bietului ţăran îi dă de sigur 
cele mai rele». Totuş stăteau «mai mult în colibe ticăloase» şi 
nu adăogeau nimic, deşi se lăudau a fi «oameni cinstiţi, oa- 
meni ireproşabili, în parte aşesaţi», «hahami, belferi, cântăreţi şi 
scriitori ai celor zece Porunci», nici la cultura terii, cum nu adăo- 
geau nimic la bogăţia ei (2). Consiliul de răsboiu, la care se îndrep- 
tară, deşi pentru cei păstraţi se dăduse prielnica patentă impe- 
rială din 13 Maiu 1781 (3), recunoştea specularea «rafinată» a popo- 
raţiei, acapararea negoţului «cu camătă nemăsurată», stricarea prin 
holercă a «sănătăţii şi moravurilor naţiei», şi împăratul, luminatul 
Iosif al II-lea. umanitarul, respingea, la 7 Octomvrie 1782, pe de- 
putaţii comunităţii ai Ober-Kahaliilui, trimeşi la Viena, «pentru 
a se înlătură orice reprezentaţii cari ţintesc la egoism şi la apă- 
sarea locuitorilor»: nach ihrer Bestimmung m instradiren (4). Din 
Cernăuţi, după o inspecţie personală, acelaş suveran, destul de larg 
în ce priveşte deosebirile confesionale, scrie, la 19 Iunie 1783: 
«Să se urmeze cu Evreii acelaş sistem (de constrângere la agri- 



(1) Zieglauer, Geschichtliche Bilder aws der Bukowina sur Zeit der Osterreichischen 
Occupation, I, 1883, p. 67; broşura din 1898, pp. 5-6, 15—17, 19-20, 74. 
(2i Broşura din 1898, pp. 33-4, 40—1, 43, 49. 

(3) Ibid., p. 6 şi urm. 

(4) Ibid., p.60. . . 



www.dacoromanica.ro 



20 fr. iobgA l8i 

cultură; ei obiectau că sărbătorile lor cad pe vremea celor mai 
- însemnate munci ale câmpului) (1); ori se fac negustori şi meşteşu- 
gari cinstiţi, ori so consacră plugăriei, ori trebue scoşi din ţară» (2). 
Cârciumile fuseseră oprite de Enzenberg însuş; se hotărî acum 
ca arenda să fie mărginită la 20 de ani şi dreptul de proprietate 
să se recunoască numai Evreilor botezaţi (3). 

Ne putem închipui care a fost efectul imediat al acestor măsuri. 
Expulzaţii, în parte supuşi turci şi ruşi (4), nu erau primiţi, fireşte, 
în alte provincii ale monarhiei. Veniţi din Gahţia şi Polonia, ei 
erau trimeşi în Moldova. Aici găsiau un tratament pe care gu- 
vernatorul Bucovinei îl califică aşa: «în nici o ţară Evreul nu se 
bucură de atâtea privilegii şi drepturi şi nu plăteşte mai puţin (5). 
Cinci galbeni de familie, «o căpăţână de zahăr. sau două ocă de 
cafea» la nuntă înlocuiau şi capitaţia şi patenta (6). Vedem pe 
Divanul acestei Teri, apoi pe Domni, mai ales pe Constantin Mo- 
ruzi, apărânduse cu desperare împotriva lor. «Divanul moldove- 
nesc» (—1774), scrie Enzenberg, «a luat Evreilor toate arenzile şi 
cârciumile» (7). Grigore Alexandru Ghica, de două ori, Moruzi 
adăogiră pentru aceia cari s'ar mai apucă de această speculă a vi- 
ciului şi luxului absenteist pedeapsa «cu ştreangul» (8). Ceilalţi fură 
puşi la dări nouă, 10 lei de ogeag, fumăritul, pe lângă cei 60 de lei 
daţi anual pentru toţi Marelui-Cămăraş (9), care-i judecă, precum şi pe 
Armeni şi pe «neguţătorii străini» (10). Cumi se oferiseră lui Enzenberg, 
de cahaluri, în scris, 5.000 de galbeni pe an pentru a tolera ve- 
chea stare de lucruri, se încearcă şi cumpărarea Domnului, dar 
acesta respinse banii «mai bine decât să expuie ţara peirii totale (11).» 
Răspunzând tocmai lui Enzenberg la 1JZ£2, Guvernul moldovenesc 
arătă că «Armenii şi Jidovii n'au avut după dreptate a cumpără 
moşii la ţară de veci, nici au; iar casă, dugheni la târguri au 



(I) lbid., p:69. 
(21 lbid., p. 87. 

l3i lbid., pp. 42, 90. 

(4) lbid., pp. 40— 1. 

t 5) lbid., broşura din 1883, p. G7. 

( 6) lbid., broşura clin 1898, p. 59. 

(7) lbid., p. 34. 

(8) lbid., p. 49. 

(9) P. Răşcanu, Lefile boierilor şi veniturile Moldovei în 1776. Iaşi 1887, pp. 33—4. 
V. prefaţa la voi. XXII din Studii şi documente. 

(10) V. nota precedentă. 

(II) lbid., pp. 49, 69; v. privilegiul lui Alexandru Mavrooordat mai jos analizat. • ' 



www.dacoromanica.ro 



J85 ISTORIA EVREILOR IN ŢEItlI.E NOASTRE. 21 

putut şi pot cumpăra, — însă Armenii numai pot cumpără şi vii» (1). 
Urmând hotărîrilor luate de înaintaşii săi, Alexandru Constantin 
Mavrocordat, după ce întreabă din nou Divanul, care-i semnalează 
abuzul ce fac Evreii prin sate cu datoriile pentru băuturi, hotăreşte 
în interesul păcii şi dreptăţii, ca Evreii să nu mai poată fi cârciu- 
inari, ba chiar să nu mai poată sta în sate, unde fac înşelătorii şi 
jafuri (2). 

Menţiunile Evreilor din Iaşi sunt pe la această dată mai rare, 
deşi se vede cum ei se ,aşează tot mai mult pe locurile de du- 
gheană ale bisericilor şi pe ale bisericii catolice, plătind chiriile 
înainte, la Iunie şi la Decemvrie (3), ba cbiar şi pe locurile Mitro- 
poliei, care e dela o bucată de vreme cu totul blocată de Evroi. 
Cei mai bogaţi ajung încă de pe la 1785 să împrumute şi Cămara 
domnească (4) ; se spune anume că aceşti Lupu şi Avram sunt Evrei 
poloni. Ca şi înainte, meşterii de folos sunt preţuiţi, ca acel «Dă- 
nilă Jidovul», argintar care lucrează, în 1786, probabil, şi polican- 
drele chioşcului domnesc dela Copou (5) ; dar astfel de cazuri sunt 
extrem de rare. Spionii agenţilor străini se recrutează dintre Evrei, 
şi în litere evreeşti sosesc şi informaţiile serviciului de spionaj 
al Domnului Moldovei laViena(6). Vedem chiar pe câte un Evreu,] 
ca la 1811, făcând tovărăşie cu Români pentru negoţul de pes- 
cărie (7). Dar cei din Botoşani se îmmulţesc foarte răpede, ca şi 
cei din târguşoarele vecine — pe vremea lui Boscovich Dorohoiul era 
numai un sat, — hrănite fiind toate aceste colonii prin astfel de ex- 
pulzaţi bucovineni ca şi prin fugarii înaintea turburărilor pe cari 
le provoacă în Polonia confederaţiile de partid. Să adaugem că tri- 
meterea în Moldova a Galiţienilor poposiţi pentru scurt timp în Bu- 
covina ajunse o măsură de uşurare pentru Guvernul imperial, puţin 
bucuros de asemenea oaspeţi. 

La 1779 găsim pe «dascălul» din Botoşani, Avram sin Iosăp, cu 
case în Tărgul-Nou, unde apare atunci un Evreu Galiţian, cu nu- 
mele german, cel dintâiu pe care-1 oferă documentele cunoscute 



(1) Uricariul, XI, p. 263. 

(2) Kogălniceanu, Arhiva Românească, II, pp. 179—82. 
|3) Studii şi documente, I— II, p- 124. 

(4) Ibid., IV, p. 186. La Coustanlinopol in 1786 «Samaria Jidovul» dă Domniei cea- 
prazurl, «semsale», «pischiuluri», şireturi; ibid., p. 188. 

(5) Ibid., p. 194. 

(6) Ibid., VII, p. 132 ,45); ibid., I— II, 327, nota 2. — Evrei spanioli la Iaşi, in 1790, 
Ilasdeu, Istoria toleranţei, p. 81. 

(7) Ghibănesou, Ctczeştii, p. 122, 



www.daco 




22 



N. IOKGA 18G 



până acum: Wigder ; un Marcul sin Şâmori, un Nusim zet (ginere) 
Şimon şi alţi Evrei iscălesc ca martori (1). La 1780, aflăm apoi pe unul 
din vechii membri ai comunităţii, căruia scriitorul moldovean îi zice 
Uragan Jidovul (2). Pe atunci staroste e Cerbul şi Iosif, «vechiul ha- 
ham» (3). Mai târxiu Evreii apar pe Uliţa Veche spre Sf. Gheorghe(4). 
In apropiatul Hârlău, se menţionează fabrica de sticlă a unui E- 
vreu (5)1 La Folticeni hrisovul de întemeiere face loc şi imigraţiei jido- 
veşti, şfchiar boierii, ca lenachi Cantacuzino, când vor să-şi cumpere 
locuri, întrebuinţează mijlocitori evrei (6). Actul de fundaţie al acestui 
târg, zis întâiu Şoldăneşti, pe locul lui Ioniţă Başotă (1780), pre- 
vede că Evreii îşi vor păstra ereditar locurile, că au voie a-şi face 
velniţe fără bezmen pentru proprietar, că ci pot «să ţie o casă pentru 
închinăciunea lor de o parte, iar nu între creştini, care să fie asemenea 
ca şi a celorlalte case, iar nu într'alt chip» ; «mormânturile» lor vor fija 
«un loc afară», ales de ispravnici, lung de 6'stânjeni şi lat de 8(7). 
Dar ei nu se mulţumiră cu atâta: în curând răsăriră trei havre de 
piatră, dărâmând case vechi româneşti, şi Evreii se amestecă şi la tur- 
burări. (8). «Jidovii târgoveţi», se mai spune, «la adunările de iarma- 
roace, îndărătnicesc pe neguţătorii şi locuitorii străini ca să nu dea 
nimic pentru vitele ce pasc, nici pentru trăsuri, nici pentru du- 
gheni, ce dau cu chirie la zile de târg în Moldova» (9). Principele de 
Ligne află pretutindeni «colibele» «Evreilor» (10) şi secretarul lui 
Alexandru Mavrocordat, care-i scoase din sate, contele de Hauterive, 
descriind «figura lor extraordinară», îi declară oameni fără cinste 
şi meşteri proşti de tâmplărie, croitorie şi ceasornice (11). 

IV. 

Cu aceasta am ajuns la altă fază din Istoria Evreilor la noi. 
Orândarii din veacul al XVII-a, micii negustori acaparaţi din al 

(1) Studii şi documente, VII, p. 127 (27). 

(2) Ibid., p. 128 $0). 
(31 Ibid., p. 129 (35). 

(4) lbid, pp. 131-3 (431 

(5) Ibid., XI, p, 84 (165). 

(6) Ibid., VII, p. 237 (112). 

(7) Uricariul, XVI, p. 129 şi urm. — Unde vede d-1 Stambler că Domnul «s'exprimo 
avec enthousiasme sur le compte des Israclites» (p. 55) ? 

(8) Hrisov de infrânare a târgoveţilor, 1826; Uricariul, XIX, p. 52 şi urm. 

(9) Ibid. 

(10) Hurmuzaki, Supl, P, pp. 80—1. 

(11) Memoire sur l'e'tat actuel de la Moldavie en 1787. Bucureşti 1902. 



www.dacoromanica.ro 



187 ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. 23 

XVIII-lea, cuprinşi în bresle de supuşi, de clienţi ai Cămării Dom- 
neşti, proprietate rentabilă a principilor, ajung a li acum meşteşu- 
gari liberi, Iară vreo asociaţie forţată de corporaţie, cari, pe o 
vreme când se schimbă casa, mobila, haina, încălţămintea, acoperirea 
capului, concurează învierşunat pe meşterii noştri, pe cari breasla 
începea să-i încurce, şi ajung a-i înlocui aproape cu totul. 

încă din 1786, ordonanţa imperială din 20 Martie, care cerea ca 
Evreii să poată dovedi un capital, în bani sau imobil, de măcar 250 de 
florini, făcu să năvălească asupra Moldovei încă un stol de Evrei săraci 
(1). Răsboiul clin 1789 — 91, în cursul căruia Austriacii ţinură ocupată 
ani de zile Moldova de Vest, până din jos de Roman, şi mai târziu 
toată Ţara-Românească (2) şi Oltenia, ajută mult Ia acest nou şi pu- 
ternic aflux de Galiţieni. Şase din aceşti negustori fură ucişi in 
Muntenia de Arnăuţi, la 1790 (3). 

îndată după încheierea păcii din Siştov aceşti imigranţi, «Evrei 
mizerabili», spune chiar Internunţiul «pe cari Austriacii nu voiau 
odată să-i mai ţie în Bucovina» (4), străini căsătoriţi cu Evreice 
din Moldova şi supuşi sarcinilor terii, se gândesc a se pune subt 
protecţia Agenţiei, ca să capete sprijin în desele lor conflicte cu 
localnicii, provocate, spune însuş reprezentantul austriac, nu numai 
de antipatia religioasă a locuitorilor invadaţi, ci şi «de caracterul 
gâlcevitor al Evreilor, împărtăşirii lor simpatetice (sic), adesea exa- 
gerate la tot ce priveşte pe un Evreu, necinstei, adesea dovedite, 
a Evreilor faţă de creştini (5)». N'aveau paşapoarte în regulă, cei 
mai mulţi dar înfăţişau certificate de provenienţă dela fraţii din 
Sniatyn, Horodenka şi Stanislau (6). Dacă nu fură primiţi toţi în 
această situaţie asigurată de sudiţi, «Unterthane», de unde li vine 
şi porecla de târtani, unul în fiecare familie nu lipsiâ, şi câte 
odată se boteza vreo soră, pentru ca să fie legături în toate păr- 
ţile. Numele se schimba la luarea sudiţiei (fratele lui Avram Moise 
se cheamă Iosif Lisse), pentru a se pierde mai uşor urma în caz 



(1) Mărturisire a agentului austriac din Iaşi, Documente Callimachi, I, pp. 50 (9), 54 (13). 

(2) Aici Evreii sunt pomeniţi, în Bucureşti, după Turci, la 1773 (Studii şi documente, 
I— II, p. 310). 

(3) Ibid., VIII, p. 112 (32). 

(4) Documentele Callimachi, I, pp. 513 (163', 514 (165). 
i5) Ibid., p. 283. 

(6) Ibid., pp. 50—1 (9), 54 (13). Evreii din Zurawna figurau intre creditorii boierilor 
Moldoveni (Iorga, Din Ţinuturile pierdute. Boieri şi răzeşi în Bucovina şi Basarabia 
în cele dintâi decenii după anexare. Bucureşti 1912, din Analele Academiei Romane, 
XXXV, p. 42 şi urni.). 



www.dacoromanica.ro 



24 N- iokga 188 

de judecată. Pe cei odată înscrişi în liste, pe «Evreii germani», 
cari-şi aveau starostele şi hahamul lor anume, Agenţia-i apăra, bine 
înţeles, când vreun ispravnic sau alt agent al Domniei se atingea 
de averea sau de persoana lor (1). 

Se adauseră în curând Evreii ruşi, Evreii prusieni şi chiar, ca la 
Botoşani, Evreii francezi (2). 

La 1796 Domnia trebui să iea măsuri. Ea despărţi pe Evreii săi, 
dându-le hrisovul după care se numiră lirisoviMţi şi cerându-le în 
schimb pentru autonomia lor fiscală plata a 16 pungi (8.000 de lei) 
pe an, pe lângă 8.000 ai «angariilor», cotul de postav al Cămă- 
raşului şi venitul dela cârciumi al Agăi. O creştere de bir, 
«cu ceea ce se va cade» se impuse însă în Iulie 1804, şi Domnul 
Alexandru Moruzi, o hotărî: Divanul legitimează măsura prin aceea 
că Jidovii cu hrisoave atrag zilnic pe alţii, cari «să adună mulţime 
din toate părţile» şi «s'au umplut toate târgurile», «cari nimica 
alta nu folosesc decât numai că pricinuesc în mare scumpete 
zahareaua», cei săraci căzând chiar povară celorlalţi (3). In acelaş 
timp se luau măsuri pentru oprirea imigraţiei, înştiinţându-se 
şi guvernul austriac (4). Sudiţii găsiră condiţiile celorlalţi bune 
şi se învoiră a face parte din tovărăşie, aducând la olaltă cu ceilalţi 
daruri Cămâraşului şi Agăi, precum făceau în Muntenia numai ra- 
ialele (5). Deoarece însă această sumă se scotea, după vechea da- 
tină, de pe taxa prelevată asupra cărnii cuşer, «pământenii» şi 
«sudiţii» se luară la ceartă, trimeţându-şi anatemele rabinilor res- 
pectivi şi încercând cei dintâi a închide căsăpia celorlalţi (6). Birul 
«hrisovuliţilor» se plătiâ în patru rate: la 1806 fiecare erâ de 



(1) Documentele Callimachi, I, pp. 70-1 (28>, 97, 139 1.88), 255 (200\283;II, p. 329, no. 2. 

(2) Studii şi documente, VII, p. 146 (97, 99): «supusa franţuzească Rifca Jidoafca, a 
Iui Iancăl». 

(3) Uricariul, I, pp. 16, 25. Aceasta se face şi aspre uşurarea locuitorilor: la oarecari 
greutăţi nu prind ei cât de puţin, din pricina arătatelor hrisoave.» 

(4) R. Rosetti, Arhiva, Sanatorilor din Chişinău, In Analele Academici Române 
XXXI, p. 401 (43). Domnul eră ingrijat de subita creştere a arenzilor.— In răsboiul din 
1806, Evreii din Mohilău făceau prin Moldova transportul de provizii, luând la întors, cu 
privilegiu dela Guvern, sare ieftină (ibid.,ţ>. 513=155 . Un Bercu Herşcovici antrepre- 
nor de sare; ibid,. p. 711=131. Evrei din Chişinău, ibid.,j>. 706=126. Ei fac şi furnituri 
la spitale; ibid., p. 720=140. Exportă salitra; ibid., XXXII, p. 77=117. Evrei bătuţi la 
falangă de Ruşi; ibid., p. 32=72. 

(6) Hurmuzaki, X, p. 530. 

(6) Documentele Callimachi, I, pp. 75-6 (31), 78 şi urni., 97, 114, 139 (80), 281 şi 
urm. (220). 



www.dacoromanica.ro 



189 ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. 25 

11.863— 16. 933 de lei(l). Mai târziu el scăzu însă la 5.000(1813—14), 
pentru a se ridică peste puţin la 9.150 (2). 

Pe aceşti vechi Evreii îi mai întâlnim în mica lor prăvălie cu 
de toate cele, ori după taraba cârciumii lor dela oraş. Avem actul 
prin care se numeşte de Domn la 1801 starostele unui târg oare- 
care, scutindu-1 de «dări şi angării» şi îndatorindu-I a primi dela is- 
pravnici poruncile domneşti, cu voia de a pedepsi pe recalcitranţi 
«cu pravila legii noastre» (3). încă din 1800 şi 1804, şi «străinii 
iubitori de turburări» fuseseră supuşi haham-başei (4). In Botoşani 
mai ales menţiunile lor nu înceteză. La 1794 apare Calmau Jido- 
vul cu casele lui; în 1802 doi alţii, cari ieau pe 15 ani casele lui 
David Goilav, cu 380 de lei înainte, sunt agenţi ai imigraţiei celei 
nouă (5). Aceeaş vieaţă de certe, de zapise măsluite, de iscălituri 
— şi de Mitropoliţi— falsificate, ca în cazul dela 1794 al lui Israil, 
ce are judecată cu Calman (6). Osebiţi de coreligionarii lor subt 
raportul fiscal, ei răspundeau Cămării, ca «hrisovuliţi din târgul 
Botoşenilor», 450 de lei pe lună (7). Când oraşul căpătă, în 1819, un 
larg privilegiu de cârmuire prin organele sale, se recunoscu, pe 
lângă «.tagma boierească» şi «tagma neguţtorească creştină», cu 
«lăcuitori moldoveni», breasla Armenilor, breasla Jidovilor, fiecare 
cu cassierul ei (8). In faţa lor se ridicară însă atunci, ajutaţi de câte 
un localnic, «adevărat târgoveţ, unde sănt născut şi crescut şi 
unde îmi sănt acareturile şi interesurile», ca Laba Faibiş, «prihă- 
nitor şi pricinuitor de smintele», ceilalţi, «Jidovii sudiţi», ca Bercu 
Lozisanul, «striinii supuşi, de puţină vreme adunaţi în Botoşani», 
cari refuză a plăti, după doi ani de primire, taxa de holercă. Ei «se 
găteau de Eşi» de plângere la Domn, şi trebuiră măsuri aspre 
pentru a-i stampară, Faibiş fiind ameninţat şi cu «depărtarea din 
târg» (9). Un Nathansohn, un Ohrenstein, pe cari-i găsim la 1823(10), 



(1) Studii şi documente, VI, pp. 199-200. 

(2) Documentele Callimachi, II, pp. 135, 156. Erau şi «Armeni cu hrisov»; Studii şi doc, 
VI, p. 199. 

(3) Uricariul, VI, pp. 125-6. 
14) Ibid., III, pp. 278-80. 

(5) Studii şi doc, VII, pp. 134-6 (1.794). 

(6) Ibid., pp. 134-6 (49>, 140 (67). 

(7) Ibid., VI, p. 199. 

(8) Ibid., V, p. 284. Ei cer cu ceilalţi orăşeni a se aduce tulumbe (pompe); ibid,. pp. 
271-2 (171). 

(9) Ibid,, pp. 266 (165), 267 (166); cf. ibid., p. 669 şi urm. şi ibid., VII, p. 146 (99). 
(10) Ibid., p. 147 (102). 



www.dacoromanica.ro 



26 N. IORGA 190 

fac -parte din categoria noilor veniţi. Nici o categorie de Evrei, nici 
cealaltă nu fu admisă, ca Armenii, la paritate în conducerea 
oraşului. 

Aş vedea — şi după nume — tot Evrei de cei noi în o parte măcar 
clin proprietarii dughenilor evreeşti din Chişnâu şi alte oraşe ba- 
sarabene (1), clin Huşi, uncie au sinagogă (2), din Dorohoiu: Herşcu 
Mităr (3), clin Focşani, negustorul de lână Leiba David (1803) (4), 
din Roman, unde inventează pe acest timp un act clin vremea lui 
Ioan Vodă cel Cumplit, în care episcopul de Roman, Gheorghie, e 
arătat ca ars de Domn după plângerea lor (5). Despre «Evreii des- 
poiaţi în răscoala din Galaţi» Ia 1797 se spune că erau sudiţi (6), 
ca şi Marcu, cumpărător de porumb, în 1815, dela un boier din 
Neamţ (7), ca şi David Leiba, care l'ace o sticlărie la Comâneşti 
(Bacău) şi dă faliment, păgubind 13 creditori (8). Dacă Evreii 
se creştinează în Bucureşti, la începutul veacului al XlX-lea (9), 
sunt de sigur Spanioli, dintre cei cari, după mărturia lui Raicevich 
(10), aveau, pe la 1760, două sinagoage. Insă cei cari, pentru 
bănueala unui omor ritual, sunt atacaţi, in 1801, de mulţimea 
bucureşteană, apăraţi fiind de Agie (11), par a fi dintre Polonii, 
nesuferiţi tuturora, pe cari Guvernul muntean îi primi la 1794 (12). 
Căci în 1804 (13), apoi în 1815 acuzaţiile revin, acum înpotriva unui 
Wolf Tettelbaum, care izgonit odată de. Agenţie, se întorsese pentru 
a întemeia o casă de desfrâu(14) şi la urmă provocă o gravă ceartă 



(1) Ibiă., XXI, p. 118 şi urm. Cf. Iorga, Basarabia noastră. Bucureşti 1912. 

(2) Schwarzfeld, l. c. 

(3) Studii şi documente, VII, p. 154 (10). 

(4) Ibid., VIII, p. 86 (36). 

(5) Schwarzfeld, l. c, p. 1 şi urm. Of. Documentele Gâllimachi, I, pp. 513—1 \IG3, 165). 

(6) Ibid., II, p. 525, nota 1. 

(7) Ibid., I, pp. 519—20 (218). 

(8) Ibid., I, p. 558 (290\ 

(9) Studii şi documente, I— II, p. 371. 

(10) Osservazioni, pp. 245—6. La 1780 Sulzer, I, p. 150, scrie : In der Walacliey be- 
findet sicii von ăenen so tentsch sprechen, ausser denjenigen die sa Bukurescht sitssen, 
schachern oder geringe Handiuerke, ala Kldmpnerey u. d. gl. treiben, und ihre Synagoge 
haben, sehr irenige, und eigene Hăuser hat meines Wissens keiner. La Craiova găsim în 1820 
pe Evreii Serbau şi Avram; Studii -şi documente, VIII, p. 89. V. şi Hurmuzaki, XI, p. 497 (67). 

(11) Studii ţi documente, I-1I, p. 91 (89), XVIII (Corespondenţa lui D. Aman), p. 33 
(84); Urechifi, Istoria Românilor, VIII, pp. 19—21. 

(12) Urechiâ, l. c, V, p. 321. 

(13) Ibid., I. c, VIII, p. 637. 

tl4i «Ein fiffentliches, allen Ausschweiwungen gewiedmetes Haus; i&i'd,I— II, pp. 357—8. 



www.dacoromanica.ro 



l'gj ISTORIA EVREILOR IN TERILE NOASTRE. 27 

între reprezentantul împărătesc şi episcopul catolic, la care se adă- 
postise subt cuvânt că, fiind aplecat la convertire, îl prigonesc co- 
religionarii (1). Şi mai târziu în fruntea negoţului evreesc din Bu- 
cureşti stau un «Erşăl» (Herschl) Finkelstein şi alţii, cari scriu însă 
româneşte marei case Hagi Constantin Pop din Sibiiu (2). In 1818 
clerul muntean, care ceruse, în 1813, a se luâ aceeaş măsură ca în 
Moldova, în 1804, cu privire la slugile creştine ale Evreilor (3), se 
plângea Mitropolitului de continuele încălcări evreeşti (4). 

Pe lângă negustori şi cămătari, cari strică preţurile şi «ucid co- 
merţul, descurajând pe puţinii negustori cinstiţi cari ar vrea să-1 
facă' să înflorească» (consulul francez Parant, Iunie 1798) (5), meş- 
terii «europeni» făceau din fugă lucru de tot felul: odată «postă- 
vari» (6) ori fabricanţi de «răsuflători laosamă de ferestre dela Curte», 
ca în 1806 (7), tapiţeri la reşedinţa lui Scarlat Callimachi (8), altă dată, 
ca pietrarul Moscul Schifter şi Leiba Dulgherul, lucrând case negustori- 
lor din Botoşani (1816) (9), ori rochii de mireasă pentru fetele de boieri 
(1824) (10), ori ghete, ca Evreii din Focşani (1806) (11). Dar ei izbuti- 
seră a se strecură iarăş în sate, — unde-i semnalează călătorul englez 
Adam Neale, — cu ajutorul boierilor lacomi de arenzi mari. La 
1793, acel care luase pe un an «orânda băuturii» şi a morii, pre- 
cum şi a unor «părţi de moşie» la Câbuji şi Ţoleşti (Suceava), 
se învoiâ cu nescrupulosul proprietar, Ienachi Cantacuzino, că, «de 
va ii poruncă gospod ca să se scoată Jidovii de prin sate, după 
tocmeală să fie indatorit a-şi tocmi crâşmar la orânzi şi a-şi ţinea 
orânzile până la împlinirea anului cumpărat, plătind dumisale banii 
deplin» (12). încă dela 1806, în locul măsurii de care se temea aren- 
daşul lui Ienachi Cantacuzino, se recunoşteau oficial «Jidovii orân- 
dari de prin sate», puindu-i să dea bir la un loc cu «târgoveţii», cu 



(1) Ibid. 

(2) Ibid., VIII, p. 91 (89). 

(3) Ihid., X, p. 41. 

\i) Studii şi documente, I— II, p. 382 (56). 

(5) Hurmuzaki, Supl., I-, p. 184. 

(6) Uricariul, III, p. 279(Iosif Postâvariul.îu 1823, unul din fruntaşii comunităţii ieşene). 

(7) Studii şi documente, VI, p. 205. 

(8) Hurmuzaki, X, p. 77 (97). 

(9) Studii şi documente, VI, p. 145 (92). 

(10) Ibid., XX, p. 198. 

(11) Schwarzfeld, l. c. 

(12) Studii şi documente, VII, p. 254 ^162). 



www.dacoromanica.ro 



28 N. IORGA if)2 

«mahalalele» (1). In această calitate ei erau priviţi ca sudiţi, şi nu ca 
Evrei, siliţi însă, ca şi aceştia, a se supune ispravnicilor şi a ob- 
servă «privilegiurile păzite de obştie la acest feliu de pricini», după 
ordinul domnesc din Aprilie 1803 (2).~1căci la 18 Maiu 1804 se ho- 
tărîse, in urma plângerilor pentru «nu puţine asuprelnice supărări» 
făcute ţăranilor şi consinderând că «e cu totul împotriva legii creş- 
tineşti şi a Domniei Noastre bunăvoinţă de a ave Jidovii prin chipul 
acesta stăpânire asupra creştinii br», că evreii nu mai pot «prinde 
locul stăpânului moşiei şi puterea stăpânirii asupra venitului», păstrând 
dreptul de a avea «orânzile băuturii» (3). Un imaş e luat în arendă, de 
fapt, la 1816 (4). Sau Leiba Jidovul iea în al doilea rând arenda Şcheii 
(Roman) şi «încarcă cu sume de bani pentru băutură pe locuitori», 
sechestrând u-le fără ştirea ispravnicilor «vite şi alte lucruri», deşi 
Cârmuirea luase măsura de a nu se credita pentru băutură decât 
până la o anumită sumă: 15 bani frunlaşul, 10 mijlocaşul şi 5 
codaşul (5). Din acelaş judeţ vine plângerea unor ţărani, cari înşiră 
creşterea tuturor sarcinilor, stricarea obiceiurilor şi maltratările din 
partea arendaşului evreu, pe care administraţia îl înlătură îndată (6). 
Un Şmil Focşăneanul e la 1824 arendaş la Liveni, pe trei ani. cu 
2.000 de lei daţi înainte (7). Mai târziu acelaş «Şmil Focşăneanu, 
supus austriecesc din Fălticeni», iea în arendă pe şapte ani şi Să- 
venii dela Constantin Cânta, înainte de 1827 (8). In timpul râsboiu- 
lui din 1806 — 12 între Ruşi şi Turci, găsim ca arendaşi ai moşiilor 
luate de Ruşi în raiaua Hotinului, şi supuse de ei tot administraţiei 
moldoveneşti, Evrei (9). Cei din Herţa pretindeau chiar că au dela 
înaintaşii lor dreptul de a ţinea moşia târgului în arendă (10). Evreii 
cumpărau, împotriva datinei arătate lui Enzenberg, vii la Odobeşti 
(Lupul Jidovul în 1804) (11). Străbăteau satele pentru a tocmi 



(li Ibid., VI, p. 200. 

(2) Uricariul, IV, pp. 154—5. 

(3) Ibid., pp. 176-7. 

(4) Studii şi doc, VII, p. 525. 

(51 Documentele Callimachi, I, p. 536 253 1 . 

(6) Analele Academiei Române pe 1913, memoriul «Ostaşi la Prut», ultimul n-r.— 
Orâridari pe la Folticeni, Studii şi doc, XX, p. 196. 
(7i Ibid., p. 297. 

(8) «Jadovii ce au ţinut moşiile de la Hotin iu orândâ» ; ibid., VI, p. 206. 

(9) Documentele Callimachi, I, pp. 494—9 (186). Cf. Studii şi doc, XXI, p. 213 şi ufm. 

(10) Ibid., VII, p. 263 (199;. 

(11) Ibid., p. 68 (71). 



www.dacoromanica.ro 



j_93 ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. âQ 

potaş (cei din Suceava şi Cernăuţi), ori pentru a face lucrări de 
tâmplărie (1). 

V. 

Dela 1812, în principatul Moldovei, lipsit de judeţele basarabene/ 
având acum aceleaşi sarcini cu mijloace mai puţine, taxa anuală: 
de 8.000 de lei, cu daruri de alte 8.000, fu ridicată la 28 000. | 
Deşi venitul cărnii cuşer eră simţitor mai mare, ajungând la 32.000 
de lei, totuş sudiţii se plânseră la Agenţie, care refuză să le iea 
parte, insistând asupra vinovăţiei lor în conflictele ce au cu ad- 
ministraţia (2). La 1816, 20.000 de Evrei poloni izgoniţi de gu- 
vernul rusesc stăteau gala să năvălească în Moldova. «Dar Domnul 
(Scarlat Callimachi), departe de a voi să împoporeze această ţară», 
scrie Agentul austriac, «cu un aşâ de mare număr de vagabonzi, a 
dat cele mai aspre porunci pentru a li se opri intrarea în ţară» (3). 

Aceasta eră situaţia Evreilor în amândouă Principatele la izbuc- 
nirea mişcărilor revoluţionare din 1821, cari pregătiau o nouă 
stare de lucruri, ce erâ să ducă, şi pentru dânşii, la regimul Re- 
gulamentului Organic. 

In cursul turburărilor provocate de năvălirea şi aţâţările lui 
Alexandru Ipsilanti, Evreii din Iaşi închiseră întâiu prăvăliile şi 
fugiră înaintea «volintirilor». Sudiţii avură însă şi ciocniri cu 
dânşii, deşi cea mai mare parte căutară adăpost la consulatul res- 
pectiv. Ei apărură însă îndată pentru a lua, pe nimic, dela Turcii 
■ armatei de ocupaţie fructele din grădinile boiereşti şi altă pradă, 
mai scumpă decât aceasta. «Ce au fost mai bun la Turci», spune 
un izvor contemporan, «le-au cumpărat Jidovii şi Armenii din 
Roman şi din Iaşi şi din celelalte târguri ce le-au stat în cale». 
Dar, la plecare, în strada Evreească şi aiurea, tovarăşii de negoţ 



(1) lbid., I— II, p. 143 nota 2; Documentele Callimachi, I, pp. 12G (78*, 127 [S0)i 

(2) lbid., p. 283.— Contract pentru luarea în arendă, în Iaşi, a unui trunchiu de carne 
de Evrei, ibicl, pp. 550-1 (550). Li se fixează preţul, numărul vitelor ce se vor tăia 
şi data tăierii mieilor, casele boiereşti ce vor furniza cu carne, tariful vânzării cărnii 
cuşer la Evrei şi a săului la mumgii. In schimb vor avea 1.000 de oi scutite, 100 de 
stoguri de fân, cărate gratis, scutire de bir a oamenilor săi, monopolul în anume margini 
şi ascultarea excluzivă de nazirul căsăpiilor cu care se încheiase învoeala. — Ea 1803 
fusese în Focşani o ceartă intre Evrei, cari voiau să taie vitele la un loc cu creştinii 
şi aceştia; Urechiă, l. c, \ III, p. 636. 

(3) Documentele Callimachi, I, p. 255 (250). 



www.dacoromanica.ro 



30 N. IORGA _!_ 

nelegiuit al Musulmanilor trebuiră să se răscumpere dela aceştia (1). 
Aşa păţiră, de altfel, şi cei din Bucureşti, raialele, cari-şi aveau sina- 
goga lor şi pe cari Turcii îi băteau cu cnutul (1823) (2), ca şi ceilalţi, 
cu cari stăteau într'o continuă rivalitate (3). 

Noul regim al Domniilor pământene eră însufleţit de un pro- 

' nunţat spirit naţional, care se întări şi în prigonirea Grecilor, supuşi 
acum ca represalii urmăririlor turceşti în toate provinciile împă- 
răţiei. Evreii continuau a face, ca la Botoşani, bani falşi (4), a lua 

' orânzile la sate, a cuceri, ca stoleri, croitori, cârciumari, pitari, 
olari, terenurile din jurul bisericilor, până într'atâta,. încât un 
contemporan, îndurerat de priveliştea Mitropoliei asediate de pră- 
vălii infecte, striga, cu gândul la strălucirea şcolilor elineşti de pe 
vremuri, cari funcţionaseră pe acelaş loc: 

Acolo unde-au şezutu Theotoke şi Evghene, 

Astăzi vând Jidovii marfa, fâcându-se tot dughene (5). 

Dar oarecari măsuri de apărare se ieau acum împotriva lor, 
fără a se ţinea seamă numai de interesele, prea mult avute în 
vedere până acum, ale Cămării domneşti. Se opresc, la 1826, Evreii, 
după cererea Mitropolitului Veniamin, de a face lumânările de ceară 
pentru biserici, în cari ei puneau «săuri şi alte lucruri pricinui- 
toare de mârşăvire, neiertată cu totul întru săvârşirea sfintelor 
slujbe» (G). In acelaş an se hotăreşte «să contenească lucrarea panii 
pentru creştini de către Jidovi şi să lipsească Jidovii din isnaful 
acesta» (7). Dar cea mai însemnată măsură fu aceea, din acelaş 
timp, prin care bunul Domn ocrotitor Ioan Sandu Sturza ceru Porţii 
să împedice pe sudiţi, între cari pomeneşte pe Evrei, împotriva 
cărora mai ales se îndreptă cererea, de a ţinea «prăvălii şi case 
de locuinţă cu chirie, trăind liberi, întru toate apăraţi de con- 
sulate», de a cumpăra, nu numai imobile orăşeneşti, dar şi grădini 
şi vii, de a luâ în arendă moşiile pe vieaţă, şi «pentru tot neamul 
lor», de a face împrumuturi împovărătoare, speculând şi asupra 
cursului schimbător al banilor, ceoace le îngăduia să capete mai 



(1) Hurmuzaki, X, pp. (129), 114 (150), 163 (221), 167 (227), 173 (234), 174, 575 (30). 

(2) IUd., pp. 227, 234 (303) ; Bibi. Ac. Rom. doc. 78/XXXIX. 

(3) Hurmuzaki, X, p. 252. 

(4) Ibid., p. 354 (422). 

(5) Documentele Callimachi, II, pp. G7— 8 (149), 72 (159); Iorga, Breasla blănarilor, în 
aceste Anale, XXXIV, p. 27. 

(6) Uricariul, V, pp. 32—3. 

(7) Ibid., p. 169. 



www.dacoromanica.ro 



195 ISTORIA EVREILOR ÎN ŢERII.E NOASTRE. HI 

pe nimic pământuri, să se ferească de toate sarcinele terii, scutind în 
acelaş timp pe oamenii lor de seviciu, să provoace necontenite cer- 
turi cu negustorii şi meşterii pământeni şi agenţii guvernului (1). Hri- 
sovul dela l-iu Fevruarie 1823 îndatori pe sudiţisă-şi cumpere carnea 
dela pământeni (2). Ceeace nu împedică pe Evreii din Basarabia, re- 
crutaţi în 1827 pentru întâiaş dată, să se refugieze în Moldova prigo- 
nirilor (3); când se începu recrutarea, în Moldova, la 1831, ei înte- 
ţiră apoi, la Hârlău, pe ţărani împotriva Cazacilor lui Chiselev (4). 
Se pronunţă totuş un curent de emigraţie dincolo de Milcov, 
unde venirea lor fu însă oprită: Marele-Spătar Alexandru Ghica 
spunea lămurit că ei n'au voie să intre «în nici un caz, pe când 
au voie a se aşeză ceilalţi străini, ce se îndeletnicesc cu plugăria» (5). 
De altmintrelea, îmmulţirea sudiţilor, de origine galiţiană, cari stră- 
băteau şi satele, pândiţi de hoţi (0), fiind meşteri iefteni, şi pe la mă- 
năstiri — învelesc în tinichea Hurezul la 1827 (7), — trebuia să îngri- 
jească Guvernul muntean (8). Murdari, nesupuşi măsurilor contra 
ciumei (9), gâlcevitori faţă de Evreii raiale, sărind şi la Români, 
ca în 1823, pentrucă fuseseră «insultaţi» la sărbătoarea Cuştilor, 
lovind şi pe oamenii Agiei, ei provoacă declaraţii ca acestea, ale 
Agăi: «n'au decât să se ducă de unde au venit, căci n'avem ne- 
voie de ei, cari sunt spioni şi ne trădează la Poartă; trebue să 
iim stăpâni aici, şi vom fi» (10). In stare a cumpără — dintre uce- 
nicii zarafi ai creştinilor — case cu 27.000 de lei în Bucureşti (11), 
ei pregătiau ca şi la Taşi la Bucureşti luarea în stăpânire cu orice 
preţ a imobilelor (12). 



\1) lorga, Plângerea lui loan Sandu Stursa Vodă împotriva sudiţilor străini în Moldova, 
în Analele Academiei Române, XXXV, p. 1 şi urm. 

(2) Uricariul, III, pp. 276 -7 ; Manualul administrativ, p. 42. 131 se referă la acte an- 
terioare, clin 1800, 1804 şi 1814. 

(3) llurmuzaki, X, p. 433 (522). 

|4) Studii şi documente, I-II, p. 211. 
(6) Hurmuzaki, X, pp. 427-8 (oloi. 

(6) Ibid., pp. 217-8. 

(7) Studii si documente, XIV, p. 170. 

(8) Urechiă, Istoria Românilor, I, pp. 45, 151; XH, pp. 391-2. 

(9) Hurmuzaki, X, p. 305 (377) : «Cine se amestecă mai mult in toato şi sunt mal 
murdari decât Turcii, Ţiganii şi Evreii?»; p. 307. 

(10) Ibid., p. 252. 

(11) Ibid., p. 375 (455). 

(12) Şi la Botoşani luare cu chirie a caselor lui Grigore Balş, 1833; «loc de baştină» 
pomenit la Târgu-Frumos în 1835); Studii şi documente,VU, p. 149 (111); Documentele 
Cattimachi, I, p. 602 nota 1. 




www.dacoromamrarfo 



32 n. iorgA 1$6 

VI. 

Regulamentul Organic, care derivă în cea mai mare parte din 
desvoltarea proiectelor constituţionale ale boerilor noştri, mai ales 
ale celor din Moldova, aşeză pe Evrei între străinii pe cari numai 
Adunarea Obştească îi putea împământeni, pentru meritele deosebite 
faţă de ţară. Ţinând seamă de aceea că «Jidovii sunt împrăştieţi 
prin Moldova», că, «numărul lor creşte din zi în zi», că «cea mai 
mare parte din ei trăesc cu vătămarea interesurilor pământenilor, 
folosindu-se de toate mijloacele speculaţiilor, cu scăderea industriei 
şi a fericirii obşteşti», se hotărî catagrafia lor, păstrarea celor cu 
stare şi expulzarea pentru totdeauna a celor ce, neavând un «meş- 
teşug folositor», «trăesc fără căpătâiu» (1). 

Şi în această epocă vedem însă pe Evrei desvoltându-se în dauna 
elementului creştin indigen pe toate terenurile atacate până acum 
de dânşii. Un act oficial din Moldova arată că ei au toate prăvă- 
liile stradelor principale din Iaşi: «Uliţa Mare, începând dela Curtea 
Veche, până la marginea Copoului, Uliţa Academiei, a Consulatului 
rusesc, a Curţii Domneşti şi a Teatrului până la Uliţa Golia, apoi 
uliţa care începe dela Sf. Ioan în faţă cu Paladi, uliţa Hatmanului 
Alecu Roznovanu, uliţa Sf. Spiridon până la Cabinetul Natural»; 
la o mie de prăvălii aparţineau în 1843 creştinilor numai 15 (2). 
La Botoşani breslele se desfac, din concurenţa lor, şi blănării se 
plâng Domnului, Grigore Ghica, în cuvinte mişcătoare că «dela o 
vreme naţia evreească, aceea ce cu semeţie se amestecă fără în- 
drituire în toate, s'au nărăvit a intră şi în acest meşteşug», smo- 
mind calfele, nu pentru a le învăţă (3), ci pentru a ruina pe pa- 
tronii lor, «împedicând alişverişul», aducând pe breslaşi la cer- 
şitorie (4). La Iaşi, unde ei formează pe la 1848 două treimi ale 
[poporaţiei, în mâna lor e totul: camătă, misitia, comisionul, cără- 
uşia, zidăria, lemnăria, fierăria, tapiţeria, croitoria, pe cari «le fac 
rău pe toate, dar fac tot» («ils font tout mal, mais ils font tout»)(5). ' 
In Bârlad erau pe la 1820 numai vreo zece case jidoveşti faţade 



(1) Cap. III, art. 94. 

(2) Neugebauer, Die Donaufiirstentumer. Brcslau 1859, pp. 93—4. 

(3) Oum crede d-1 Sehwarzfeld, l. c. 

(4) «Din singura pricina Evreilor, a cărora răutate şi aerului este nesuferită»; Iorga, 
Breasla blănarilor, l. c, p. 33. 

(5) Raport al consulului francez din Iaşi, Gueroult, în Anul 1848 în Principatele Ro- 
mâne, I. Bucureşti 1902, pp. 212-4. 



www.dacoromanica.ro 



19? i6t6ria evreilor in ţerile noastre; 3B 

o mie creştine; acuma acestea din urmă pare că s'au topit. In 
Roman rezistenţa episcopiei, atacată şi cu acte false, e complet 
sfărâmată. Pretutindeni e aşâ. 

Şi arenzile, până la Regulamentul Organic, şi cu toată oprirea 1 
Regulamentului, cad pe încetul în manile lor. La Botoşani ei se 
asociază şi cu Armenii pentru a le luâ (1). Proprietarii sunt buni 
bucuroşi de câştig mare fără muncă; doar de-şi asigură în con- 
tracte ocrotirea oamenilor Curţii şi ai bisericii, unde le dorm înain- 
taşii (2). 

Apărarea terii se făcu în chipul cel mai stângaciu de Guvernul 
lui Mihaiu Sturza, care avea şi temerile sale politice şi apetiturile 
sale personale. Se înviară în Moldova anilor 1840 vechile măsuri 
aplicate ceva mai bine în Austria lui Iosif al II-lea, măsuri ase- 
menea cu acelea pe cari le luâ şi Rusia lui Nicolae I: acte de 
legitimare, «închezăşluire», cerere de a-şi arăta existenţa capita- 
lului şi exerciţiul profesiunii, supunerea călătoriilor dintr'un loc în 
altul la un permis administrativ, ameninţarea cu expulzarea (3). 
Se căută, în 1847, a se aduce părăsirea vechiului port galiţian cu 
perciuni, barbă, pălării de pâslă şi papuci. De aici nu rezultară 
Evrei mai puţini, dar fără îndoeală funcţionari mai bogaţi. 

Din potrivă Mihaiu Sturza a fost învinuit, cum se ştie, că a fa- 
vorizat imigrarea altor elemente fără folos pentru ţară. «Cine a fost 
acela», se spune într'un memoriu al tinerilor revoluţionari, «care 
a dat proiectul Obşteştii Adunări pentru a se hotărî luarea la oaste 
şi din naţia israelită şi care, ca să nu puie în lucrare această le- 
giuire, a luat apoi mită dela Israeliţi 40.000 de galbeni?» (4). 
Un Gălăţean observă: «înălţimea Sa a îmbrăţoşat pe Greci, şi mai 
cu seamă pe Jidovi, de i-a pus asupra bietului Moldovan» (5). In 
sfârşit alt «memoar» semnalează că 30.000 de galbeni au fost daţi 
de «o tovărăşie de Jidani», «pentru ca. să facă nepedepsit con- 
trabantul rachiului» (6). 

Căci e vremea clasică a aşezării pe moşiile boierilor, câştigaţi 
acuma cu totul de luxul apusean, a unui număr de Jidovi pentru 



(1) Studii şi documente, VII, p. 150. 

(2) lbid., XX, p. 118 şi urm. 

(3) Amănuntele în Schwarzfeld, l. c, p. 148 şi urm., şi mâi ales in Verax, La Rou- 
manie el Ies Juifs, Bucureşti 1903, p. 78 şi urm. 

(4) Studii şi documente, XVIII, p. 14. 

(5) lbid., p. 25. 

(6) UricarM, VIII,,p. 154. Răspunsul Domnului, ibid., IX, pp. 14—5. 

Analele A. R.—Tom. XXXVI. -Memoriile Seci. Istorice. 3 



www.dacoromanica.ro 



u 



■ tn iok<;a 198 



a face târgurile, cu caracterul absolut evreesc. încă subt Ioan Sandu 
Sturza, Ioan Greceanu capătă voie a-şi face târg la Drăguşeni în 
Covurluiu (1). Din satul Totoieşti răsare astfel Podu-Iloaii (2), din 
Frumuşica Botoşanilor se face la 1845 cloaca de astăzi (3); din 
Negreştii Vasluiului un popas de străini ; pe locul dela hotar al Domnului 
însuş se înfiinţează Mihăilenii, al cărui act de fundaţie se păstra la 
suditul Marcu Zaharia, prigonit pentru aceasta (4). Şi cu zecile se 
numără aceste aşezări de exploatare şi depravaţie, cârciumă lângă 
cârciumă, cu sticlele de rachiu de cartofi şi alte otrăvuri, în tot 
cuprinsul Moldovei, istovind o rassă pentru hrănirea viciilor «civili- 
zate" ale clasei dominante. 

Erau aceşti oameni, al căror număr se ridica în 1848, după so- 
cotelile lui N. Suţu, la 11.056 familii (5)— în Iaşi avem la 1845 aproape 
7.000 de capi de familie (6), jumătate din poporaţia oraşului (7)— 
urmaşii lui Ursul, Cerbul şi Drăgan dela 1700—50? Răspun- 
dem: cu siguranţă nu, sau, altfel, ei îşi pierduseră vechiul ca- 
racter pentru a se face o apă cu năvălitorii, Evrei germani din Ga- 
liţia. La 1856 consulul francez Place scrie: «In fiecare zi intră 
Evrei cu rmiile în Principate, şi mai ales în Moldova. Ştiu dela 
consulul general al Austriei chiar că are în acest moment sub 
protecţia sa peste 35.000 de indivizi de această religie» (8). 

Dar mai e un argument: Evreii lui Dimitrie Cantemir nu vor- 
biau limba ebraică, clar de sigur cea spaniolă, ca si cei din. Ţara- 
Românească, şi o puteau părăsi numai pentru limba terii. Evreii lui 
Mihaiu Sturzaînsă, ca şi imensa majoritate a Evreilor de azi, vorbesc acel 
jargon german, al cărui caracter (9) arată timpul foarte recent când 
unele elemente româneşti au pătruns în el. Evrei ca aceia cari, în 
Bucureşti aclamară la 1848 steagul tricolor, pe care Eliad-Rădu- 
lescu scrisese «emanciparea Israeliţilor» — câteva mii în tot Prin- 
cipatul — şi colaborau la .«Pruncul Român» al lui Rosetti, un Dr. 

(1) Uricariid, XIX, pp. 105-6. 

(2) Sat in 1745, «Podul Leloaii», ibicl., XX, p. 93. 
(ăi Schwarzfeld, l. c. 

(4) Uricariid, VIII, p. 152. Of. şi ihiă, pp. 132—3. Abuzurile unui Jidov acolo, în cearta 
cu noul stăpâni tor, Teodor Balş, ibid., IX, pp. 11— 12.— Eră vorba de a se face o şcoala ro- 
mânească, ibicl., p. 45, an. 1844. 

',5) Notions statistiques, pp. 59, 61. 

ţ6i Manualul administrativ, II, pp. 43—5. 

(7) Sturdza, Acte şi documente, IX, p. 311. 

IS) lbid., III, p. 979. 

(9) Studiat do d-I Lazăr Şăineanu. 



www.dacoromanica.ro 



J9ţ) ISTORIA EVREILOR IN TEBII.E NOASTRE. 35 

Barasch, un cunoscut scriitor, un Hillel B. Manoach, prezident al 
Municipalităţii revoluţionare, donator de burse Universităţii (1), un 
Iscovici şi Rosenthal, prieteni ai corifeilor mişcării, lipsiau dincolo 
de Milcov cu desăvârşire. 

VII. 

Tinerii ieşeni cari încercară la 1848 o revoluţie, cari aşezară 
pe unul clin ei, VodăCuză, pe tronul amânduror Principatelor, reali- 
zând Unirea, şi cari avură în mâni de acum înainte soarta nouăi 
teri România, veniau cu ideologia romantică particulară, adusă fără 
critică din Apus. Ca Junii Turci din 1908, ei credeau că un Stat 
naţional se poate întemeia prin subita înfrăţire festivă a tuturor ele- 
mentelor aduse de vântul vremilor cu acel element indigen, care sin- 
gur are tradiţia şi dreptul de a imprima pecetea sa Patriei. 

încă în vremea lui Grigore Ghica, îndreptat de dânşii, se dăduse 
voia de a face cârciumi în sate, se redusese dreptul de expulzare 
la noii veniţi, se aplicase legea recrutării şi la Evrei (1852), — deşi 
doi ani după aceasta Evreii, cari subt Mihaiu Vodă se răscumpă- 
raseră prin mită, căpătau pe căile ştiute, la sfârşitul anului 1854, 
dreptul de a se face înlocuiţi, plătind un Moldovean în loc (2). 
Fără a preciza nimic, comunitatea din Iaşi cerea Caimacamului Balş, 
în 1856, iscălind bancherii, în frunte cu vestitul Mihail Daniel, 
«reforma legii privitoare la soarta deplorabilă a obştii jidoveşti din 
Moldova» (3). 

In şedinţele Divanului ad-hoc al Moldovei, ca şi în consfătuirile de 
saloane, se ceru deci primirea la cetăţenie, fără deosebire a tu- 
turor străinilor. Cracti, în declaraţia sa de principii din 1858, cerea 
astfel (4) împământenirea în massă a Evreilor născuţi în ţară, «cari 
niciodată nu se vor fi bucurat de protecţia vreunei puteri străine» (5), 



f 



(1) Bl împrumută apoi Moldovei 2.400.000 lei (Uricariul, XII, p. 411. Cf. ibicl., XXIII, 
p. 344 şi urm. 

(2) Manualul administrativ. 

(3) Verax, l.c, pp. 115— 16. Aoolo şi toate socotelile statistice. Dup5- Verax, care e d-1 
Radu Rosetti, istoricul, la 1803 erau in Moldova 12.000 de Evrei, la 1827 -6.078 capi de 
familie (cam 24.000 deci de toţii; la 1831, 30.720, fără cei din sate şi fără sudiţi (cam 1. 500. 
De atunci d-sa fixează creşterea de 64.5 la sută. La 1859 erau aproape 120.000. In Mun- 
tenia, la 1831 nu erau nici o mie de familii. 

(4) Studii şi documente, XII, p. 97; şi în Uricariul, XVII, pp. 413 -]5, Cf. declaraţia 
lui Iancu Strat, ibid., pp. 411—13. 

16) Ibid, 



www.dacoromanica.ro 



36 



N. IORGA 200 



ceeace, adaugem, era şi o lovitură ce se dedea Austriei, duşmană 
a Unirii şi care ţinea în atârnare de dânsa miile de sudiţi — 
100.000 încă după 1870,— una din principalele raţiuni de a fi ale 
Agenţiei. Nu odată Kogălniceanu însuş a făcut declaraţii în acelaş 
se°ns (l),pe cari cu firească recunoştinţă le înseamnă aceia cari, în vre- 
mea noastră, duc lupta pentru aceeaş naţionalizare în bloc pe tema 
umanitarismului —neaplicată însă şi ţăranului, minor economic şi po- 
litic, exploatat până la stingere de mica burghezie evreească. 

Congresul dela Paris însă nu înţelese, cu toată predomnirea 
ideilor «umanitaref în Franţa şi Anglia, a da unei teri nepregătite 
pe care erau s'o ocupe şi s*o turbure chestii interne şi externe 
aşa de grele, şi în rândul întâiu organizarea elementului naţional, 
un număr de câteva sute de mii de cetăţeni, dintre cari cel din 
urmă avea mai multă independenţă economică decât marea majo- 
ritate a ţăranilor. Ea mărgini la creştini exerciţiul drepturilor politice. 

Totuş se luptă pentru realizarea programului radical, şi avem 
probe documentare de interesul permanent şi puternic pe care-1 
arată celor câţiva Evrei bogaţi (2), cari voiau să se arunce în po- 
litică, Rothsch'ild din Paris el însuş. Nu fără legături cu Austria, 
aparii în ajunul convocării Divanurilor ad-hoc o foaie în evreeşte 
(eu langue Mbraique), a sudiţilor împărăteşti care se opri odată 
cu stabilirea asprei censuri din Septemvrie 1856, dar reapăru, ea 
singură, pe când toate cele româneşti erau interzise, în timpul 
crizei, continuând să apere, cu banii sudiţilor, interesele acestora (3). 
'Nue de mirare deci că încă din 1860— apoi la 1865— Cuza Vodă 
anunţă un proiect de «emancipare graduală a locuitorilor de 
cult mosaic»(4). Totuş Codul civil din 1862 nu făcea altceva decât, 
•J în legătură cu articolul 46 al Convenţiei, permitea împământenirea 
individuală prin Consiliul de Stat după trecere de zece ani dela 
prezentarea unei petiţiuni către Domn. Când fu vorba de a li se 

(1) Dar in profesia de credinţă din 14 Fevruarie 1857 orice aluzie la această «reformă» 
lipseşte; ibid , VIII, pp. 225—8. 

(2) SturdzaJ. c, VII, p. 265; IX, pp. 57,322-3, 326, 333, 358-60. 

(3) Uricariul, XIII, p. 109. Foaia a continuat, în editura lui Teodor Codrescu şi cu ti- 
parul lui Moise din Roman, apoi aluiHirsch Goldner, pană la 1871, cu întreruperi în 
1S60-7, 1867-71. V. Nerva Hodoş şi Sădi Ionescu, Publicaf.iunile periodice româneşti. 
Bucureşti 1913, p. 363. Urmă «Gazeta romană-evreîaskă» din Iaşi (1859 1 , a lui M. Feldman 
şi «Timpul de vorbit» din Bucureşti (N. Poper şi Kahane) (şi în dialect; ibid., la aceste 

titluri.) 

(41 Mesagii şi proclamaţii, Vălenii- de-Munte, 1910, pp. 27-8 şi aiurea. 



www.dacoromanica.ro 



201 



ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. 37 



acorda Evreilor şi drepturi comunale — în Iaşi ei aveau, cum 
s'a spus, cele mai' multe case cu prăvălii (1),— se rezervă «proba 
sentimentelor şi moravurilor lor româneşti», acordându-le dreptul 
de a alege numai dacă au gradul de ofiţer în armată— caz^ ex- ' 
Irem de rar, dat fiind că ei nu doriau, cum o dovediseră în 
1840 si 1854, a face serviciul militar, — dacă au diploma de 
Colegiu sau de Facultate, în ţară ori peste graniţă, cu recunoaştere 
de autorităţile în drept ale României —abia la 1848 îşi trece teza 
întâiul medic evreu, Landerberg, care e oprit apoi de a profesa, 
fiindcă ascunsese un omor (2)— şi dacă au întemeiat o fabrică sau 
manufactură întrebuinţând măcar 50 de lucrători. Nu ştim ce s'a 
ales de fapt din această concesiune: credem însă că nu ne înşelăm 
în afirmaţia că până ce, la 1882, se luă ca bază a listelor de 
electori pentru comună aceea a electorilor pentru Parlament, marea 
massă a populaţiei evreeşti, care n'aveâ nici o aspiraţie politică, 
a rămas indiferentă la dânsa şi că aceia cari puteau beneficia nu 
s'au prezentat în Moldova, — fiindcă nu existau. 

Cum se face că la 1866 o irezistibilă mişcarea în opinia publică 
aduse introducerea în Constituţie a articolului 7 ? 

Printr'o schimbare de direcţie în cugetarea politică. Vechiul li- 
beralism romantic era în dispariţie, credincioşii lui chiar prefăcân- 
du-se în oameni practici, cari procedau potrivit cu nouăle realităţi 
naţionole. Dacă în tineretul întors din Germania— d-nii Maiorescu 
si P. P. Carp — domnia un nou curent de ideologie lilozofică în 
sens «general uman», şcoala întemeiată în Moldova de Simion 
Bărnuţ pusese bazele unei politice naţionale, şi oricât de greşite 
ar fi fost unele puncte subsidiare ale doctrinei, această politică eră 
singura care putea da atunci adevăraţi credincioşi. Ei cereau o 
Românie pentru toţi Românii, dar înţelegeau că această Românie 
trebue să fie ea însăş perfect naţională. încă dela 1862, «Comi- 

(1) C'f. Xenopol, La question israttite eu Românie (din «La Renaissance latine»). 

(2) Dr. (Irăiniceanu, Literatura medicală românească, Bucureşti 1907, p. 25- Finkel- 
stein, Priedmann, Lebowitz promovează la 1870 şi Moscovits după această dată.Dr. Lippc 
politician fanatic cu legături în Galiţia e licenţiat din 1864; ibid., p. 282. 

Intre medicii moldoveni dela 1842, Emanoil Frănkel pare a fi Evreu (Uricariul, 
XXI, p. 439). El şi alţii promovaseră in străinătate, fiind străini ei înşişi: Ion (?) Fin- 
kelstein, Moritz Finkelslein, Bernahard Landau,IsâoSkr6b, Bernh'ard Kalrnann, Isidor Bern- 
feld, .Toseph Max, Adolf Blaunstein, Abrahain Manzel, Joseph Leilor, David Me(,is. 

Intre profesori, numai Samuil Botezatul, in Moldova lui Mihaiu Sturza, pentru limba 
germană. 



www.dacoromanica.ro 



gfl N. IORGA J L _2 () - 

siunea consultativă afcingătoare de înflorirea Iaşilor» — din care 
făceau parte şi şase delegaţi ai corporaţiilor — cerea să înceteze 
«colonizarea oraşului de Israeliţi prin încetarea colonizării furişate, 
dar tolerate, a întregii teri»— laşul fiind «inundat, debordatde Evrei, 
supuşi străini şi fără nici o legătură cu ţara»,— şi aceasta în folosul 
«comerţului ce a mai rămas neînstrăinat din mâinile Românilor» (1). 

La 1867 măsuri contra vagabonzilor din Moldova, aplicate ne- 
drept şi brutal de o administraţie nepregătită, — se vorbi de o 
înecare la Galaţi a câtorva Evrei refuzaţi de autorităţile turceşti — 
cauzară, în urma denunţurilor venite clin ţară, o mare emoţie în 
Franţa lui Cremieux, pe care Prinţul Carol trebuia să se sprijine. 
Un Francez, Desjardins, călători atunci anume în Moldova pentru 
a vedea cum e acea populaţie pe care Europa o consideră ca pe 
nişte Maroniţi fără noroc, prigoniţi de furia Drusilor români. In 
cartea sa, Les Juifs de Moldavie, el descrie o populaţie asiatică, 
«străină terii prin naştere, ca şi prin voinţă, moravuri, spirit şi 
limbă», «acaparând tot micul negoţ prin industria sa, tot banul 
prin dibăcia şi economia sa, popor străin în ţara a cărei sevă o 
storc, alcătuind un Stat în Stat», în mare parte fugari din Rusia, 
«calici conrupători, cari cumpărau o patrie provizorie şi cuceriau 
un adăpost», în «Canaanul cametei». Moldova, «unde întri tot- 
deauna cu punga în mână». Nu vreau să fie soldaţi şi, cu toate 
că şcolile şi spitalele româneşti le erau deschise — cum, cu fireasca 
favorizare a elementului indigen, le sunt şi azi, — se îndărătniciau 
a se păstra şi în această privinţă ca popor izolat. Şi autorul 
unui articol publicat în «Revue des deux Mondes» pe 1868 recu- 
noaşte că «numărul Evreilor a crescut mult în Moldova» — după 
revoluţia polonă şi urmările ei, — «şi tot vin zilnic clin Galiţia şi 
din Rusia: numărul lor e socotit la 400.000» (2). 

Urgenţa unor măsuri de prezervaţie erâ aşâ de mare, încât acela 
care în 1868 dădu ordin să nu se lase aşezarea cârciumarilor evrei 
în sate fu Kogălniceanu însuş, idealistul tovarăş al lui Vodă Cuza 
idealistul, şi el apără cu elocvenţă, faţă de ameninţâtoarea presiune 
străină, dreptul României de a cruţă micul avut şi sănătatea pri- 
mejduită a sătenilor săi, puterea cea adevărată a Statului şi a na- 
ţiei. Intr'un interview acordat reprezentantului foii «Deutsche Zei-' 
tung» la 1877, loan Brătianu, la rândul său, făcea declaraţii clare 



1 l'ricariul, XI, pp. 392—3. 
12) Şi ibid., XIII, p.. 238. 



www.dacoromanica.ro 



«0S| ISTORIA EVREILOR IN ŢERlLE NOASTRE. 39 

cu privire la calitatea naţională şi morală a Evreilor, cari cereau 
drepturile în massă sau pentru cari ele se cereau de filantropii 
Apusului: ctSunt Evrei de naţionalitate rusească, de calitatea cea 
mai rea... Din zece contraveni tori Ia impozite, nouă erau Evrei... Fie- 
care Evreu din clasa de jos se declară, îndată ce are un conflict 
cu autoritatea locală, supus austriac. Avem la noi Evrei ce au 
venit din afară pentru a scăpa de conscripţia militară... Nu vreau 
ca România să devie un refugiu de răi cetăţeni... Intoleranţa religi- 
oasă, atât mie cât şi terii mele, e ceva necunoscut» (1). In sfârşit 
C. Negri se exprima la 1869 astfel despre Evrei: «Jidovimea, adică 
a şaptea parte din poporaţia noastră totală, este cea mai tristă 
lepră cu care ne-a osândit slăbiciunea, neprevederea şi venalitatea 
noastră», şi el înţelegea o soluţie numai în favoarea «celor înstăriţi 
şi vechi din ţară», cu excluderea miilor de vagabonzi: «după ţara 
noastră trebu'e să ne fie şi politica, iar nu după cele străine» (2). 

Totuş intervenţiile străine, hrănite de elementele evreeşti bogate 
din ţară, nu se opriră. In 1878, ele puseră condiţii recunoaşterii 
independenţei, câştigate cu jertfe de sânge, a terii şi grămădiră 
umilinţe asupra României independente, care nu se putea sinucide, 
dând politiceşte jumătate din ea în puterea Evreilor moldoveni, 
dispuind de capitaluri şi uniţi printr'o admirabilă solidaritate de 
rassă, dar lipsiţi de simţul ordinei de Stat ca şi de respectul faţă 
de drepturile populaţiei întemeietoare a Statului şi locuitoare, prin 
peste 5.000.000 de oameni, a tuturor satelor ei. Şi, precum Ko- 
gălniceanu apărase satele de alcoolul şi camătă evreească, dl Ma- 
iorescu apără demnitatea României de insulta primirii străinilor prin 
voinţa străinilor şi fără caei săfi cerutmăcar acest privilegiu. Seajunse,f 
după votarea în bloc a celor 883 ele Evrei cari făcuseră campania^ 
— avură 5 morţi-- la reglementarea împământenirii individuale. De 
sigur că nici unul dintre aceşti bărbaţi de Stat nu poate fi taxat de 
Irecere la antisemitism (3), care, ca o concepţie religioasă, n'a existat 

(1) Reprodus in Uricariid, XII, pp. 186-7, după n-] din 2 April. 

[2] Gh. Misail, Constantin Negri, p. 315; Uricariid, XIV, pp. 144-8. 

(3) Notăm foile cu acest titlu apărute: la Bucureşti, «Antisemitul» (director V. Constanţi" 
nescu) în 1899-901. Craiova, 1898-902, 1904— 6 (director C. K. Zamphiroli şi Brăila 1906. 
«Societatea antisemiticâ (sic) română» făcea să apară la Bucureşti în 1887 o foiţă 
«Anti-semitul». Şi «Jos Jidanii» (18971, «Strigătul» (1892). Amănunte în Hodoş şi Sădi 
Ionscu, l. c, pp.38 -9. «Apărarea Naţională» din Bucureşti (1900—1903», «organ al so- 
cietăţii cu acelaş nume», nu trebue confundată cu aceste publicaţii.— O «alianţă anti- 
jsraelită» scotea la Bucureşti în 1887 o «Arhivă anti-israelită», de scurtă durată ibuh, p. 6(0). 



www.dacoromanica.ro 



40 



K. ÎORGA 204 



niciodată în România, decât în legătură cu persoane fără însem- 
nătate politică. Nu mai vorbim de atitudinea energică de împotrivire 
a marelui învăţat B. P. Hasdeu, adesea amestecat şi în vieaţa politică. 

Apeluri la străinătate—amestecul Guvernului american sub mi- 
nistrul de Externe Hai (1),— demonstraţii cu prilejul unor emigrări 
provocate numai de îngrămădirea unei poporaţii care despreţueşte 
munca manuală — atunci, în 1900, aparii româneşte şi în jargon 
«Uer Auswanderer», şi, cu titlu ebraic şi numai în româneşte, «Daţi 
ajutor» (Bârlad), a Emigranţii», «Emigranţi pedestri», «Emigranţi 
buhuşeni», «Emigranţii Romanului», «Pedeştrii», «Pedeştrii bucureş- 
teni»,' «Pietonii», «Primirea drumeţilor», «Speranţa», «Spre o 
viaţă nouă», «Strigăt de desperare», agitaţii între rezerviştii evrei 
formează în ultimii ani capitolele «chestiei evreeşti în România». 

De când s'a format un tineret intelectual evreesc la noi, o presă 
menită apărării intereselor naţiei apare în România. Ea n'a con- 
tribuit puţin la înăsprirea relaţiilor cu elementul dominant. Astfel 
«Fraternitatea», la care debutează d-1 L. Şâineanu (ca L. Schein) 
(1879—90), «Emaciparea» (1883), în curând (1897—8) «organul 
Asociaţiunii Generale a Evreilor pământeni» (alta în 1891—2), 
«Egalitatea» fraţilor M. şi E. Schwarzfeld (dela 1890). 

De un timp, şi propaganda naţionalistă eoreeascâ îşi are orga- 
nele, publicate în româneşte, ca «Revista israelită» a d-lui Elias 
Schwarzfeld «Buletinul societăţii Zion» (1875—95, 1897—8, 1901, 
1903—5), «Revista israelită» (1886 şi urm.), «Pământeanul» (Ga- 
laţi 1897), «Aurora ţionistă» din Bârlad (1899), «Aurora» (1898), 
«Dorul Sionului» (1899), «Menora» (Iaşi, 1903), «Talpizzis» (1898), 
«Thikas Israel» (1903), «Sionistul» (Galaţi— Brăila, 1906—7), «Bi- 
blioteca israelită» din Piatra (1900), «Lumea israelită» (1902 — 5), 
«Binele omenirii» al lui Rosenberg (1904— 5), «Ecoul zionist» (1904), 
«Curierul Zionului» (1904), violenta «Cronică israelită» a lui Iosif 
Petreanu (Kaufmann) (1901 şi urm.), «Curierul israelit» (1906 
şi urm.), sau în româneşte şi evreeşte «Ahawath Zion» din Galaţi 
(1898), «Degel Iehuda» şi «Degel Mahne Iehuda» (1902), ori în nem- 
ţeşte ca «Bucarester Israelit» (1895), «Judenland» (1905), ori în 
sfârşit numai în jargon, ca «Judischer Telegraph» (1877 — 8), «Ju- 



(V) La Londra apare, dela 1902 la 1903, The Houmaman Bulletiu, menit să arate cum 
«România Îşi persecută supuşii pentru credinţa lor religioasă»! 



www.dacoromanica.ro 



205 ISTORIA EVREILOR IN ŢERILE NOASTRE. 41 

dith»(1883),«Haghibor» (Galaţi, 1886—7), «Galatzer Israelit» (1887 
— 8), «Hajoetz» (1874—96), «Haor» (două), «Hatzope» (1890) «Ade- 
vărul» (Galaţi, 1883—4), «Judischer Wăchter» (Botoşani, 1884), 
«Judischer Volksblatt» (Iaşi, 1886), Judischer Volksfreund» (Iaşi, 
1887), «Das Volksblatt» (1891—6), «Volks-Dolmetscher* (Roman, 
1884), «Volks-Freund» (1888), «Volksgarten» (1888), «Wecker» (Iaşii 
1896), «Compass» (Brăila, 1897), «Judischer Zeist» (1898—9), 
«Dorsche Sion» (1902), «Lumina» (1901), «Şomer Israel» (1901), 
«Menasereth Zion» (1904), «Speranţa» (Piatra-Neamţ, 1880), «Der 
Grager» (1905), «Judische Weet» (Galaţi, 1905), «Jiidische Mor- 
genpost» (1885) şi «Judische Post» (1895), «Judische Zukunft» 
(Iaşi, 1894), «Das neue Volksblatt» (Bucureşti, 1892), Pales- 
tina» (1901) 

Societatea studenţească «Kadimah» publică o foaie în 1902. în- 
văţătorii evrei, organizaţi în societate, dela 1906 dau «Institutorul 
evreu» : ei sunt încă un factor de osebire naţională. Se încercă în 
1906 şi revista literară «Tânărul Evreu» din Brăila. Evreii spa- 
nioli au scos numai o singură foaie «Luzero dela pasensia», în 
dialectul lor special, la Severin, în 1885 — 9. O cercetare atentă în 
aceste foi, şi mai ales în acele scrise în jargon, ar servi ca să arate 
adevăratul fel de a gândi al Evreilor din România. 

Nu la Academie se pot da soluţii practice, neapărat controver- 
sate, problemelor la ordinea zilei. îndrăznesc a spune numai atât, 
încheind această prezentare de fapte, că, faţă de textul fixat de o 
Constituantă şi capabil de a fi modificat, dacă ar fi cazul, numai 
de o altă Constituantă, o singură modalitate se poate introduce: 
aceea care nu va lăsă hazardului sau interesului personal selec- 
ţionarea elementelor evreeşti cari pot aspiră cu încredere la onoa- 
rea cetăţeniei româneşti înStatul naţional român, dând precăderea 
acelora cari ar merită de sigur s'o aibă, dar cari au fost, uneori, 
poate tocmai de aceea lăsaţi la o parte. 




www.dacoromanica.ro